Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Armata SUA va trimite mai multe trupe în România: ”Trebuie luate în serios amenințările din Est”

Your browser doesn't HTML5 video.

Mai multe trupe americane, mai ales forţe aeriene, urmează să vină în România, a anunţat vineri comandantul forţelor aeriene al Statelor Unite în Europa.

Militarii americani ar putea fi în permanenţă prezenţi în baza de la Mihail Kogălniceanu. În plus, ministrul Apărării a cerut ca unul dintre cele trei comandamente create de NATO să fie în ţara noastră. Decizia ar putea fi luată la summit-ul alianţei de la Bruxelles din iunie.

Mai mulţi militari pe teritoriul României, în cadrul operaţiunilor NATO, înseamnă o întărire a prezenţei alianţei în sud estul Europei.

Tod D. Wolters, comandantul US Air Force în Europa: "Vă puteţi aştepta ca prezenţa rotaţională cu efectivele Forţelor Aeriene Americane să crească în România, aşa cum a făcut-o de-a lungul ultimilor ani. În baza aeriană grozavă pe care o aveţi, Mihail Kogălniceanu, în estul ţării, anticipez mai multe schimburi în timp cu forţele noastre rotaţionale."

Iulian Chifu, analist politica externă: "Cred că trebuie să ne uităm din ce în ce mai serios la ameninţările care vin din Est şi care reclamă prezenţa americană şi asta trebuie să ne responsabilizeze mai mult pe plan intern, pentru că nu trebuie să uităm că în cazul unui conflict primul răspunzător este statul şi apoi forţele internaţionale prezente."

Citește și
submarin, rusia, sua,
Rușii se laudă că au trimis în secret un submarin nuclear aproape de SUA

Mihai Fifor, ministrul Apărării: "Am solicitat ca în România prezenta trupelor să se facă în model polonez, adică rotaţional, dar pe o perioadă de timp mai mare. Continuăm să facem demersuri în acest sens."

În urmă cu câteva zile, ministrul român al Apărării vorbea şi despre cererea pe care a făcut-o ca NATO să aibă un comandament de trei stele, la Bucureşti.

Iulian Chifu, analist politica externă: "Un nou comandament care să acopere partea sudică a flancului estic al NATO, cum şi-a dorit România, cum şi-a dorit preşedintele României, situat la Constanța sau în cel mai rău caz la Bucureşti."

Cu cel mai amplu program de modernizare a armatei din ultimii 30 de ani, România ocupa primul loc în NATO la alocări bugetare pentru înzestrare, cu 2% din PIB.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Sursa: Pro TV

Etichete: baza nato

Dată publicare: 17-03-2018 07:09

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult