„Doar o palmă v-a dat doamnă!” IPJ Constanţa verifică modul în care poliţiştii au intervenit la un caz de violenţă domestică
Avocata Ghiulfer Aisun Ismail a scris pe pagina sa de Facebook despre această întâmplare. ”«Doar o palmă v-a dat doamnă!»” Aceasta este replica cel mai des auzită din partea doamnelor care se adresează Secţiilor de Poliţie, atunci când sunt victimele violenţei domestice. Ieri, o bună prietenă de-a mea a fost victima unei violenţe domestice, în plină stradă (urmărită, lovită, luat telefonul..). Ca tot omul s-a dus la o secţie de Poliţie, unde .... domnii poliţişti foarte doritori de muncă, dar mai ales de a apăra o femeie i-au adresat celebra replică”, a afirmat avocata. Ea a susţinut că poliţiştii aveau obligaţia să discute cu victima, să-i ofere sprijin, să verifice dacă se încadrează în limitele emiterii unui ordin de protecţie provizoriu. Avocata a precizat că a încercat să ia legătura cu conducerea IPJ Constanţa, iar un moment dat a fost ată de cineva care i-a transmis că acest caz va fi urmărit îndeaproape.
Reacția IPJ Constanța În urma acestei postări, reprezentanţii IPJ Constanţa au anunţat că o femeie de 40 de ani i-a sesizat pe poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie cu privire la faptul că soţul său ar fi provocat un scandal şi s-ar fi manifestat agresiv, iar plângerea acesteia a fost înregistrată. ”În acelaşi timp, poliţiştii au evaluat toate aspectele semnalate de către persoana în cauză, în baza reglementărilor prevăzute în OMAI 146/2018, fiind întocmit ghidul de evaluare pentru emiterea unui ordin de protecţie provizoriu. În urma analizei acestuia, s-a stabilit că nu au fost întrunite condiţiile care să justifice un risc iminent pentru siguranţa victimei. Totodată, persoanei în cauză i-a fost înmânată o cerere privind emiterea ordinului de protecţie de către instanţa de judecată. De asemenea, victima şi-a rezervat dreptul de a depune plângere”, au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa. Ei au adăugat că starea conflictuală este monitorizată. ”Dorim să precizăm că starea conflictuală este monitorizată continuu, iar victima a fost informată corespunzător cu privire la drepturile sale. De asemenea, aceasta a fost invitată la sediul Secţiei 4 Poliţie pentru clarificarea tuturor aspectelor care au condus la starea conflictuală, urmând a se prezenta cu un avocat ales. Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa a dispus verificări cu privire la toate aspectele semnalate, prin structura abilitată de Control Intern”, a arătat sursa citată.