DNA cere 10 ani închisoare pentru Bogdan Olteanu. Ar fi primit 1 milion € de la Vîntu

Bogdan Olteanu

Un procuror de la DNA a cerut, joi, magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti condamnarea lui Bogdan Olteanu, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, la o pedeapsă maximă pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, respectiv 10 ani închisoare.

Olteanu este acuzat că a primit un milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu.

Conform Agerpres, la ultimul termen al procesului, desfăşurat joi la tribunal, reprezentantul DNA a declarat că la dosar există numeroase probe care dovedesc vinovăţia lui Bogdan Olteanu, printre care declaraţiile date de Sorin Ovidiu Vîntu, ale unor oameni de afaceri şi ale fostului guvernator al Deltei Dunării Liviu Mihaiu, dar şi înscrisuri bancare şi interceptări telefonice şi ambientale.

"Inculpatul Bogdan Olteanu a cerut şi primit un milion de euro şi sprijin electoral de la Sorin Ovidiu Vîntu. Martorul Sorin Ovidiu Vîntu a recunoscut săvârşirea faptelor, el fiind trimis în judecată pentru săvârşirea faptelor de cumpărare de influenţă (...)
O altă declaraţie este cea a lui Sorin Enache, directorul general al Realitatea Media. El spune clar că la acea vreme Sorin Ovidiu Vîntu urmărea ieşirea lui Mihaiu de la "Academia Caţavencu" şi promovarea pentru postul de guvernator al Deltei Dunării. Aceste declaraţii sunt dublate de documente bancare ale unor autorităţi străine. Din interceptările făcute în cauză, reiese că Sorin Ovidiu Vîntu era interesat de numirea lui Mihaiu. Martorii cheie din dosar au fost testaţi cu aparatul poligraf pentru verificarea gradului de disimulare a sincerităţii. Rezultatul a fost ca aceşti martori au fost sinceri în cele declarate. Bogdan Olteanu a refuzat proba cu testarea la aparatul poligraf. Mai există un raport economic ce arată că Bogdan Olteanu a avut cheltuieli mai mari decât suma veniturilor legale", a spus procurorul.

Pe lângă condamnarea la închisoare, procurorul a solicitat confiscarea sumei de un milion de euro de la Bogdan Olteanu.

Citește și
Dragoș Anastasiu
Ce se întâmplă cu ajutorul de deces. Precizări de la Cotroceni, în contextul reducerilor de cheltuieli

În ultimul cuvânt în faţa instanţei, Bogdan Olteanu a negat acuzaţiile procurorilor DNA şi a spus că nu a primit bani de Sorin Ovidiu Vîntu sau de la alte persoane, neexistând nicio comunicare cu privire la numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

El a declarat că toată lumea îl susţinea pe Liviu Mihaiu pentru funcţia de guvernator al Deltei Dunării, iar decizia de numire a fost luată de PNL şi Guvern.

Bogdan Olteanu a fost trimis în judecată de DNA în octombrie 2016, fiind acuzat că, în perioada iulie - noiembrie 2008, pe când era preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat şi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro şi sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Ulterior, ca urmare a diligenţelor depuse de Olteanu, Mihaiu a fost numit, la data de 18 septembrie 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării, susţin procurorii.

Potrivit acestora, suma de un milion de euro a fost transferată dintr-un cont din Cipru în contul din Bulgaria al unei societăţi în în SUA şi apoi retrasă în numerar în trei zile consecutive. Ulterior, la solicitarea lui Vîntu, banii i-au fost remişi lui Olteanu la biroul unde acesta îşi desfăşura activitatea în sediul PNL.

De asemenea, procurorii arată că, în toamna anului 2008, Bogdan Olteanu a participat la alegerile parlamentare, urmărind obţinerea unui mandat de deputat.

În acest context, din dispoziţia lui Vîntu, Olteanu a beneficiat de consultanţă politică pentru campania electorală fără să achite contravaloarea serviciilor de zeci de mii de euro.

Articol recomandat de sport.ro
Ciprioții au comentat cea mai controversată fază din meciul cu România. La ce concluzie au ajuns
Ciprioții au comentat cea mai controversată fază din meciul cu România. La ce concluzie au ajuns
Citește și...
Ce se întâmplă cu ajutorul de deces. Precizări de la Cotroceni, în contextul reducerilor de cheltuieli
Ce se întâmplă cu ajutorul de deces. Precizări de la Cotroceni, în contextul reducerilor de cheltuieli

Dragoş Anastasiu, consilier onorific al preşedintelui, a declarat miercuri că nu s-a discutat despre reducerea ajutorului de deces, ci doar despre combaterea evaziunii fiscale în firmele de servicii funerare.

„Am ajuns să fiu traficant fără să-mi dau seama”. Tineri deținuți le-au vorbit elevilor despre capcanele drogurilor
„Am ajuns să fiu traficant fără să-mi dau seama”. Tineri deținuți le-au vorbit elevilor despre capcanele drogurilor

Lecție ieșită din tipare pentru mai mulți elevi de liceu care au fost duși în penitenciarul din Baia Mare, pentru a sta de vorbă cu deținuții.

Zeci de românce păcălite și obligate să se prostitueze în Marea Britanie. Cum erau ademenite de proxeneți
Zeci de românce păcălite și obligate să se prostitueze în Marea Britanie. Cum erau ademenite de proxeneți

Zeci de tinere păcălite prin metoda „loverboy” au ajuns să se prostitueze în Marea Britanie și în România. Cei care le-au exploatat sunt vizați într-un dosar penal instrumentat de anchetatori români, împreună cu ofițeri de poliție din Londra.

Recomandări
Reacția Casei Albe cu privire la fake news-ul momentului în care a fost implicată România: „Nu se va întâmpla”
Reacția Casei Albe cu privire la fake news-ul momentului în care a fost implicată România: „Nu se va întâmpla”

Publicația POLITICO a scris, miercuri, că Donald Trump trimite zilele acestea 800 de migranți ilegali la Guantanamo Bay, iar 100 dintre aceștia sunt români. Casa Albă dezminte informația.

Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare
Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare

Deputații AUR, S.O.S. România și POT au criticat proiectul de combatere a antisemitismului, invocând restrângerea libertății de exprimare, în timp ce PSD, PNL, USR și UDMR l-au susținut ca măsură de protecție împotriva extremismului.

România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi de la 22:00 pe PRO TV și pe VOYO
România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi de la 22:00 pe PRO TV și pe VOYO

Campionatul European de tineret este transmis în exclusivitate de PRO TV, Pro Arena și de VOYO.