Evenimentul care îi ajută pe tineri să aleagă facultatea potrivită. Demonstrații spectaculoase la „Noaptea cercetătorilor”

×
Codul embed a fost copiat

„Noaptea cercetătorilor” a atras vineri seară sute de copii, care au venit să vadă cele mai interesante experimente și demonstrații ale specialiștilor de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați.

Au făcut furori imprimantele 3D, roboții, dar și combinațiile spectaculoase de substanțe chimice.

Dincolo de spectacolul științei, evenimentul îi ajută pe mulți tineri să se orienteze în carieră și să aleagă facultatea care li se potrivește.

„Trompa elefantului” este unul dintre experimentele cu care elevii au avut cea mai mare chimie. Copiii au fost impresionați de reacțiile pe care le pot obține dacă știu să combine diferite substanțe.

La fel de mulţi curioşi au fost atrași de hub-ul Facultății de Inginerie, unde au fost puse la lucru imprimantele 3D.

Citește și
Problemele pădurilor. Câte sunt cauzate de schimbările climatice, câte de defrișări și care sunt soluțiile
Problemele pădurilor. Câte sunt cauzate de schimbările climatice, câte de defrișări și care sunt soluțiile

Profesor tânăr: „Mi-am adus aminte de un joc pe calculator, pe care l-am jucat eu. Jocul se numea Revolt, era un joc cu mașinuțe teleghidate. Și m-am gândit că pot să imprim o mașinuță din jocul ăla prin imprimare 3D.”

Ce au spus elevii despre „Noaptea cercetătorilor”

Elev: „Pentru facultate – voiam să aplic în domeniul protezelor. Și am și unchiul în familie, care a avut un accident și nu mai are o mână și ziceam că personal e ceva ce aș vrea să fac.”

Elev: „Îmi place să văd cum din nimic se creează ceva și poți să îți expui creativitatea foarte mult.”

Iar demonstrațiile cu roboți construiți din piese mici, care se îmbină, i-au convins pe unii să devină ingineri.

Valeriu Apostol, profesor de robotică: „Avem aici o machetă feroviară, în care trenul trebuie să miște o barieră, să schimbe macazul și să răspundă la senzorii de mișcare.”

Prof. dr. Cătălin Fetecău, președintele Senatului Universității „Dunărea de Jos”, Galați: „Ieșind din perioada pandemică, am constatat că numărul participanților este mult, mult mai mare. Au venit cu mare interes.”

Noaptea cercetătorilor europeni a avut loc în 26 de țări și are drept scop prezentarea diversității cercetării și inovării și a impactului acestora asupra vieții de zi cu zi.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Arma secretă împotriva schimbărilor climatice. Pădurile României au o șansă mai bună de supraviețuire față de cele din Europa
Arma secretă împotriva schimbărilor climatice. Pădurile României au o șansă mai bună de supraviețuire față de cele din Europa

Pădurile din România au șanse mai mari de supraviețuire decât cele din Europa de Vest, potrivit unui expert forestier.

Problemele pădurilor. Câte sunt cauzate de schimbările climatice, câte de defrișări și care sunt soluțiile
Problemele pădurilor. Câte sunt cauzate de schimbările climatice, câte de defrișări și care sunt soluțiile

Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră este mai urgentă ca niciodată, potrivit unui avertisment al oamenilor de știință lansat anul trecut.

De ce România are nevoie de parcuri naturale. Un director Romsilva explică cum putem să luptăm „pentru cei care vin după noi”
De ce România are nevoie de parcuri naturale. Un director Romsilva explică cum putem să luptăm „pentru cei care vin după noi”

În fiecare an, pădurile absorb 7,6 miliarde de tone de dioxid de carbon. Prin comparație, SUA, una dintre țările lumii care produc cel mai mult CO2, emite de 1,5 ori mai puțin decât capacitatea de captare a pădurilor, potrivit World Resources Institute.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.