Reacția unui oficial european după ce a văzut defrișările masive din România

×
Codul embed a fost copiat

Un protest din Parcul Naţional Domogled atrage atenţia încă o dată asupra problemei defrişărilor ilegale din România.

Câţiva activişti au luat prin surprindere autorităţile care îi prezentau unui oficial european "frumuseţea locului". Din păcate, în ultimul an s-au tăiat aproape 400 de mii de metri cub de lemn din zonele protejate. Imagini dezolante cu hectare întregi, pe care au rămas doar cioturi în loc de copaci, au fost surprinse şi în munţii Apuseni.

Sunt imagini care vorbesc de la sine. Hectare întregi de teren defrişate din rezervaţia naturală Apuseni. Un trecător a filmat peisajul dezolant.

Autorităţile de mediu nu au început o anchetă pentru că sunt Rusaliile şi angajaţii au liber. Din păcate, şi alte arii care ar trebui protejate au fost defrişate.

25 de activişti au protestat în mijlocul parcului Domogled- Valea Cernei, împotriva exploatărilor forestiere din parcurile naţionale. S-au întâlnit cu un oficial european, venit să verifice dacă România respectă legile europene de mediu.

Citește și
furt lemne
Patru bărbați din Prahova, suspectați că furau lemne în sistem elaborat. Cum operau

Oficial european: "După lege ar trebui să fie 75% zona protejată din rezervația naturală, dar nu se întâmplă asta. Este protejată doar 49 la sută din rezervaţie, dar e şi multă stâncă, adică rămâne doar un sfert de pădure protejată. Autorităţile române cred că ar şti dacă ar vrea să ştie ce se întâmplă".

Activiştii care luptă pentru protejarea pădurilor susţin că anul trecut s-au tăiat 382 de mii de metri cubi de lemn, numai din parcurile naţionale, iar o sută de mii din parcul Domogled.

Inspectorii Romsilva susţin că legea prevede că în anumite locuri trebuie tăiaţi copacii şi că parcul Domogled are 60 de mii de hectare de pădure din care jumătate este protejată strict. Ei spun că nu se încalcă legea.

Gabriel Păun, agent Green: "Oficialii Romsilva nu mi-au dat indicii că ar face diferenţa între o pădure de producţie şi una de protecţie, practic din discuţie mi-a rezultat ca oricărei păduri îi vine rândul la tăiat."

Romsilva se apăra şi spune că istrează 22 de parcuri naţionale şi naturale, care au în total 580.000 de hectare de păduri. Din acestea, aproape 175.000 de hectare sunt incluse în zone de protecţie strictă sau integrală. Insepctorii spun că au plantat intensiv în ultimii doi ani şi au acum aproximativ 20 de mii de hectare de pădure tânără.

Potrivit ONG-urilor de mediu, la nivel naţional în România se exploatează între 18 şi 19 milioane de metri cub anual, legal. Dar cel puţin încă 8 milioane de metri cub de lemn sunt tăiaţi ilegal din pădurile noastre. O parte din lemn ar ajunge în ţări precum China şi Austria, spun voluntarii.

Articol recomandat de sport.ro
Ciprioții au comentat cea mai controversată fază din meciul cu România. La ce concluzie au ajuns
Ciprioții au comentat cea mai controversată fază din meciul cu România. La ce concluzie au ajuns
Citește și...
Localnicii unei comune din Bistrița-Năsăud, supărați pe primar. Vrea să taie pădurea să extindă groapa de gunoi
Localnicii unei comune din Bistrița-Năsăud, supărați pe primar. Vrea să taie pădurea să extindă groapa de gunoi

Ideea unui primarului din Bistriţa-Năsăud de a defrişa zece hectare de pădure pentru a face loc unei gropi de gunoi i-a scos în stradă pe oameni.

Patru bărbați din Prahova, suspectați că furau lemne în sistem elaborat. Cum operau
Patru bărbați din Prahova, suspectați că furau lemne în sistem elaborat. Cum operau

Doi pădurari, un inginer silvic, dar şi un consilier local din Păuleşti, Prahova, sunt suspectaţi că furau lemne în sistem elaborat.

Răzbunarea naturii. În Argentina au apărut râuri peste noapte, după defrișările masive
Răzbunarea naturii. În Argentina au apărut râuri peste noapte, după defrișările masive

Noile cursuri al apelor, apărute peste noapte în localități din Argentina, fac prăpăd în rândul agricultorilor, dar pun în pericol și potențialul țării legat de semințele de soia.

Recomandări
Reacția Casei Albe cu privire la fake news-ul momentului în care a fost implicată România: „Nu se va întâmpla”
Reacția Casei Albe cu privire la fake news-ul momentului în care a fost implicată România: „Nu se va întâmpla”

Publicația POLITICO a scris, miercuri, că Donald Trump trimite zilele acestea 800 de migranți ilegali la Guantanamo Bay, iar 100 dintre aceștia sunt români. Casa Albă dezminte informația.

Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare
Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare

Deputații AUR, S.O.S. România și POT au criticat proiectul de combatere a antisemitismului, invocând restrângerea libertății de exprimare, în timp ce PSD, PNL, USR și UDMR l-au susținut ca măsură de protecție împotriva extremismului.

România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi de la 22:00 pe PRO TV și pe VOYO
România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi de la 22:00 pe PRO TV și pe VOYO

Campionatul European de tineret este transmis în exclusivitate de PRO TV, Pro Arena și de VOYO.