Răsturnare de situație în favoarea Ucrainei. Rusia a suferit pierderi uriașe

Tanc
Getty

Ucraina are în acest moment mai multe tancuri la dispoziție decât Rusia. De la începutul războiului, Moscova a pierdut mai bine de jumătate din mașinile sale de luptă, în timp ce Ucraina a primit constant tancuri de la aliații săi.

O analiză realizată de Bloomberg arată că pe câmpul de luptă balanța se înclină în favoarea Ucrainei. Rusia avea la dispoziție înainte de declanșarea războiului aproximativ 3.400 de tancuri, din care i-au mai rămas 1.400. Pe de altă parte, Ucraina are în prezent 1.500 de tancuri, o creștere semnificativă față de cele 987 pe care le deținea la începutul invaziei.

Potrivit bazei de date a Institutului Kiel, din germania, Ucraina a primit 471 de tancuri în cele 500 de zile de război și urmează să mai primească alte 286. Asta în timp ce o mare parte din armamentul Rusiei a fost distrus sau capturat.

Decalajul s-a redus și în ceea ce privește artileria și sistemele de rachete cu lansare multiplă, deși cu marje mult mai mici.

Datele referitoare la tancuri, în special, se potrivesc cu cele raportate marți de șeful Statului Major al Apărării din Regatul Unit, Tony Radakin.

Citește și
Trump și Tulsi Gabbard
Avertismentul emis de Tulsi Gabbard. Lumea e mai aproape ca niciodată de „prăpastia anihilării nucleare"

„Rusia a pierdut aproape jumătate din capacitatea de luptă a armatei sale”, a spus Radakin comisiei de apărare a legislativului. „Anul trecut a tras 10 milioane de obuze de artilerie, dar în cel mai bun caz poate produce 1 milion de obuze pe an. A pierdut 2.500 de tancuri și, în cel mai bun caz, poate produce 200 de tancuri pe an”, a adăugat acesta.

Grupul de monitorizare Oryx, care înregistrează doar pierderi pe care le poate confirma, 2.082 de tancuri rusești au fost distruse, avariate, abandonate sau capturate de la începutul războiului, în 2022.

Bloomberg precizează că există incertitudini mari privind aceste estimări, deoarece ambele părți își ascund pierderile.

Articol recomandat de sport.ro
Ciprioții au comentat cea mai controversată fază din meciul cu România. La ce concluzie au ajuns
Ciprioții au comentat cea mai controversată fază din meciul cu România. La ce concluzie au ajuns
Citește și...
Avertismentul emis de Tulsi Gabbard. Lumea e mai aproape ca niciodată de „prăpastia anihilării nucleare
Avertismentul emis de Tulsi Gabbard. Lumea e mai aproape ca niciodată de „prăpastia anihilării nucleare"

Tulsi Gabbard, directoarea serviciilor naționale de informații din SUA, a avertizat cu privire la un „holocaust nuclear".

Reacția Casei Albe cu privire la fake news-ul momentului în care a fost implicată România: „Nu se va întâmpla”
Reacția Casei Albe cu privire la fake news-ul momentului în care a fost implicată România: „Nu se va întâmpla”

Publicația POLITICO a scris, miercuri, că Donald Trump trimite zilele acestea 800 de migranți ilegali la Guantanamo Bay, iar 100 dintre aceștia sunt români. Casa Albă dezminte informația.

BEI triplează sprijinul pentru industria europeană de apărare. Suma la care s-a ajuns în cursa înarmărilor
BEI triplează sprijinul pentru industria europeană de apărare. Suma la care s-a ajuns în cursa înarmărilor

Banca Europeană de Investiții (BEI) a anunțat miercuri majorarea substanțială a programului său de finanțare pentru industria de apărare din Uniunea Europeană, triplând schema de sprijin de la valoarea inițială la trei miliarde de euro.

Recomandări
Reacția Casei Albe cu privire la fake news-ul momentului în care a fost implicată România: „Nu se va întâmpla”
Reacția Casei Albe cu privire la fake news-ul momentului în care a fost implicată România: „Nu se va întâmpla”

Publicația POLITICO a scris, miercuri, că Donald Trump trimite zilele acestea 800 de migranți ilegali la Guantanamo Bay, iar 100 dintre aceștia sunt români. Casa Albă dezminte informația.

Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare
Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare

Deputații AUR, S.O.S. România și POT au criticat proiectul de combatere a antisemitismului, invocând restrângerea libertății de exprimare, în timp ce PSD, PNL, USR și UDMR l-au susținut ca măsură de protecție împotriva extremismului.

LIVE TEXT | România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi, de la 22:00, pe PRO TV și pe VOYO
LIVE TEXT | România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi, de la 22:00, pe PRO TV și pe VOYO

Naționala U21 a României deubutează, astăzi, la Campionatul European de tineret  din Slovacia, competiție transmisă în exclusivitate de PRO TV, Pro Arena și de VOYO.