Reacția lui Iohannis după acordul de la Bruxelles privind liderii instituțiilor UE

Klaus Iohannis a participat la reuniunea extraordinară a Consiliului European
Presidency.ro

Klaus Iohannis s-a pronunţat pentru ajungerea la un compromis acceptabil pentru toate statele membre privind nominalizările liderilor instituţiilor UE, care să asigure stabilitatea şi eficienţa instituţiilor europene, informează istraţia Prezidenţială.

Şeful statului a afirmat, la Bruxelles, că România sprijină instituţii europene solide şi eficiente, capabile să genereze rezultate în linie cu aşteptările cetăţenilor europeni.

"Preşedintele României a subliniat că viitorii lideri europeni vor trebui să dea dovadă de viziune, pragmatism şi determinare în realizarea obiectivelor comune stabilite în Agenda Strategică a Uniunii pentru următorii cinci ani. Pentru aceasta este necesar ca instituţiile europene să lucreze în strânsă coordonare cu statele membre, cu deschidere spre decizii consensuale, în baza principiului cooperării sincere şi loiale, spre interesul şi beneficiul tuturor cetăţenilor. Preşedintele Klaus Iohannis a precizat că rămâne un partener dedicat construcţiei europene şi, alături de viitorii lideri instituţionali ai Uniunii Europene, va urmări în aceeaşi manieră consecventă promovarea unei agende comune pro-europene, care să conducă la consolidarea Uniunii şi a proiectului european", se arată într-un comunicat transmis marţi seara de istraţia Prezidenţială, informează Agerpres.

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, în perioada 30 iunie - 2 iulie, la reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles, ce a avut pe agendă alegerea viitorilor conducători ai principalelor instituţii europene.

Potrivit sursei citate, la finalul celor trei zile de negocieri intense, liderii europeni au ajuns la următorul acord: funcţia de preşedinte al Consiliului European îi va reveni lui Charles Michel, prim-ministrul Regatului Belgiei, iar preşedinta desemnată a Comisiei Europene va fi Ursula von der Leyen, ministrul Apărării din Republica Federală Germania.

Citește și
Ursula Von der Leyen - 5
Von der Leyen ar putea deveni prima femeie șef al CE. Este ginecolog și are 7 copii

Ministrul de Externe spaniol, Josep Borrell Fontelles, va ocupa funcţia de Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate.

Preşedinta Băncii Centrale Europene va fi agreată Christine Lagarde, director general al Fondului Monetar Internaţional.

De asemenea, s-a recomandat ca Frans Timermmans şi Margrethe Vestager să fie prim-vicepreşedinţi cu cel mai înalt nivel de decizie ai Comisiei Europene.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Ciprioții au comentat cea mai controversată fază din meciul cu România. La ce concluzie au ajuns
Ciprioții au comentat cea mai controversată fază din meciul cu România. La ce concluzie au ajuns
Citește și...
Klaus Iohannis a participat la reuniunea extraordinară a Consiliului European
Klaus Iohannis a participat la reuniunea extraordinară a Consiliului European

Președintele României, Klaus Iohannis, a participat marți la reuniunea extraordinară a Consiliului European, la Bruxelles.

Von der Leyen ar putea deveni prima femeie șef al CE. Este ginecolog și are 7 copii
Von der Leyen ar putea deveni prima femeie șef al CE. Este ginecolog și are 7 copii

Ursula Von der Leyen ar putea deveni prima femeie aleasă în funcția de președinte al Comisiei Europene dacă Parlamentul European va aproba candidature propusă, marți, de liderii europeni la finalul unui summit care a durat trei zile.

Reacția lui Putin după tragedia misterioasă din M. Barents. 7 căpitani și 2 eroi ai Rusiei, morți
Reacția lui Putin după tragedia misterioasă din M. Barents. 7 căpitani și 2 eroi ai Rusiei, morți

Vladimir Putin a reacționat după tragedia din Marea Barents unde luni 14 ruși şi-au pierdut viaţa într-un incendiu la bordul unui ”submarin de cercetări” al armatei ruse. Printre morți se află 7 căpitani și 2 ”eroi ai Rusiei”, a precizat Putin.

Recomandări
Reacția Casei Albe cu privire la fake news-ul momentului în care a fost implicată România: „Nu se va întâmpla”
Reacția Casei Albe cu privire la fake news-ul momentului în care a fost implicată România: „Nu se va întâmpla”

Publicația POLITICO a scris, miercuri, că Donald Trump trimite zilele acestea 800 de migranți ilegali la Guantanamo Bay, iar 100 dintre aceștia sunt români. Casa Albă dezminte informația.

Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare
Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare

Deputații AUR, S.O.S. România și POT au criticat proiectul de combatere a antisemitismului, invocând restrângerea libertății de exprimare, în timp ce PSD, PNL, USR și UDMR l-au susținut ca măsură de protecție împotriva extremismului.

România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi de la 22:00 pe PRO TV și pe VOYO
România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi de la 22:00 pe PRO TV și pe VOYO

Campionatul European de tineret este transmis în exclusivitate de PRO TV, Pro Arena și de VOYO.