Părinții care și-au abuzat sexual fetița de 6 ani ar fi început ororile în urmă cu mai mulți ani

×
Codul embed a fost copiat

Doi părinți din Maramureș au ajuns după gratii după ce și-ar fi abuzat sexual propria copilă, în vârstă de numai șase ani. În plus, cei doi soți ar fi profitat și de alte trei surori, prietene de joacă ale fetiței lor.

Ororile au ieșit la iveală după ce tatăl celor trei fete a descoperit niște poze în telefonul uneia dintre ele, în care copila apare în ipostaze intime. Procurorii au găsit apoi în casa soților mai multe astfel de fotografii cu toți cei patru copii. Suspecții sunt în arest pentru agresiune sexuală si pornografie infantilă.

Femeia în vârstă de 36 de ani și bărbatul de 38 au un băiat de aproape 18 ani şi fetița de 6. Până anul trecut, bărbatul a lucrat în Marea Britanie. Aparent erau o familie normală. Asta până când un prieten, care își lăsa cele trei fete de 6, 7 şi 16 ani în casa lor ca să se joace cu copila cea mică, a descoperit în telefonul fiicei sale mai mari niște fotografii șocante. Bărbatul a găsit și conversații pe care copila le-a avut cu individul, în care acesta o ameninţă să îi dea poze indecente și a anunțat autoritățile. La percheziţiile făcute în casa soţilor, anchetatorii au găsit poze cu toate cele patru fete.

Citește și
abuz
Două minore, violate ani de zile de un bărbat cu voia mamei lor, în Covasna. Una dintre ele suferă de afecțiuni psihice

Iniţial a fost arestat bărbatul, însă procurorii şi-au dat seama că totul se petrecea sub ochii soţiei. Anchetatorii verifică acum dacă imaginile cu copiii în ipostaze intime au ajuns pe mai multe site-uri din străinătate, în schimbul unor sume de bani.

Şocant este faptul că, potrivit procurorilor, fetiţa de 6 ani ar fi fost agresată sexual încă de când avea doar câţiva anişori.

Vecinii spun că cei doi soţi suspecţi erau mai retraşi.

În paralel cu ancheta procurorilor şi Protecţia Copilului face verificări. Toate cele patru copile sunt consiliate psihologic.

Gabriela Groza, doctor în psihologie criminală spune că un astfel de comportament deviant poate avea urmări foarte grave.

Gabriela Groza, doctor în Psihologie judiciară: „Mulţi au impresia, într-un mod absolut greşit, că nu e atât de mare lucru că li se face nişte poze care ulterior sunt distribuite sau vândute, pentru că copilul nu realizează ce se întâmplă. Efectele pe care le au genul acesta de agresiune asupra copiilor sunt foarte diverse, în funcţie de durată în care s-a petrecut abuzul, în funcţie de relaţia pe care o avea cu abuzatorul şi în funcţie de cum îşi integrează această experienţă în sexualitatea lor.

Cei doi soţi, aflaţi în arest, au cerut să fie cercetaţi sub control judiciar sau în arest la domiciliu, dar magistraţii au refuzat această cerere.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Două minore, violate ani de zile de un bărbat cu voia mamei lor, în Covasna. Una dintre ele suferă de afecțiuni psihice
Două minore, violate ani de zile de un bărbat cu voia mamei lor, în Covasna. Una dintre ele suferă de afecțiuni psihice

Caz șocant în Târgu Secuiesc, județul Covasna. Două fetițe, dintre care una cu handicap, au fost abuzate sexual ani de zile de un individ, cu acordul mamei lor. Cei doi sunt acum arestați.

Un tânăr din Galați a fost ucis în bătaie la un majorat. Agresorii l-au abandonat apoi într-un parc și au fugit
Un tânăr din Galați a fost ucis în bătaie la un majorat. Agresorii l-au abandonat apoi într-un parc și au fugit

Doi tineri dintr-o comună din județul Galați sunt după gratii, bănuiți că au omorât în bătaie un băiat de 20 de ani în orașul Berești.

Scene șocante într-un parc din Brașov. Un bărbat și-a bătut soția în fața copilului lor, care a început să plângă
Scene șocante într-un parc din Brașov. Un bărbat și-a bătut soția în fața copilului lor, care a început să plângă

Scene violente într-un loc de joacă din Brașov. Un bărbat de 27 de ani și-a lovit soția, iar copilul celor doi a asistat la intreaga scenă. Individul a fost filmat, iar acum este reținut de poliție.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.