”100 de ani în 100 de zile”. 1973 - Năstase câştigă turneul de la Roland Garros

×
Codul embed a fost copiat

Campania "100 de ani în 100 de zile" merge mai departe. 1973 este anul în care poetul Adrian Păunescu lansează Cenaclul Flacăra.

În acelaşi an, Ilie Năstase câştiga turneul de la Roland Garros. Cultul personalităţii lui Nicolae Ceauşescu atinge apogeul. De ziua liderului comunist, oamenii sunt scoşi în stradă la manifestări. România este afectată de criza petrolului şi se raţionalizează consumul de carburanţi.

1973 este anul în care Adrian Păunescu lansează celebrul Cenaclu Flacăra, pe care îl va conduce timp de 12 ani şi va organiza în total 1.615 spectacole de muzică şi poezie în toată ţara.

Citește și
Yemen
ONU: Yemenul ar putea fi afectat de cea mai mare foamete din ultimii 100 de ani

Ilie Năstase câştiga turneul de tenis de la Roland Garros.

Cultul personalităţii liderului comunist atinge apogeul. De ziua sa de naştere, senatul Universităţii îi acordă titlul de Doctor Honoris Causa, iar în Bucureşti şi în ţara timp de mai multe zile se organizează festivităţi şi marşuri în cinstea conducătorului iubit.

La sfârşitul anului, Ceauşescu merge în Statele Unite ale Americii, unde încearcă să obţină un împrumut de 600 de milioane de dolari şi clauza naţiunii celei mai favorizate, care presupunea facilităţi vamale pentru produsele româneşti importate de Statele Unite. Ceaușescu se întoarce acasă şi fără clauză şi fără împrumut.

România este afectată de criza internaţională a petrolului şi limitează consumul de energie şi raţionalizează carburanţii pentru consumatorii individuali.

La Târgu Mureş o echipă de medici efectuează prima operaţie pe cord deschis din România.

1973 este anul în care are loc cea mai lungă eclipsă de soare din secolul 20, 6 minute şi 20 de secunde.

Se încheie războiul din Vietnam, moare celebrul pictor Pablo Picasso la 91 de ani, iar în Statele Unite ale Americii începe procesul în afacerea Watergate.

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
“100 de ani în 100 de zile”. 1972 - Elena Ceaușescu ocupă funcții înalte în elita țării
“100 de ani în 100 de zile”. 1972 - Elena Ceaușescu ocupă funcții înalte în elita țării

Campania "100 de ani în 100 de zile” a ajuns la anul 1972, când se încheie lucrările la Porţile de Fier 1 şi se instituie titlul de "erou al muncii socialiste" pentru cei care depăşesc planurile în producţie.

ONU: Yemenul ar putea fi afectat de cea mai mare foamete din ultimii 100 de ani
ONU: Yemenul ar putea fi afectat de cea mai mare foamete din ultimii 100 de ani

Yemen s-ar putea confrunta cu cea mai mare foamete din ultimii 100 de ani, dacă atacurile coaliției care este condusă de Arabia Saudită nu vor înceta.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.