(P) De ce să alegi Barcelona drept destinație de vacanță?

advertorial

Barcelona este unul dintre cele mai frumoase orașe din Spania. Acest loc superb, unde arhitectura modernă și suprarealistă se îmbină armonios cu cea gotică, reprezintă una dintre destinațiile de vacanță preferate de turiștii din întreaga lume.

Orașul lui Gaudi fascinează prin cultura sa măreață, opere de artă, viața de noapte, mâncărurile tradiționale și patru kilometri de plajă spectaculoasă. Barcelona este dificil de comparat cu oricare altă metropolă, așa că trebuie să îl vizitezi ca să îi poți înțelege cu adevărat farmecul. Iată câteva aspecte importante care te vor face să îți rezervi o vacanță în capitala Cataloniei.

Ai posibilitatea de a ira arhitectura modernistă

Sagrada Familia nu are nevoie de nicio introducere pentru a te încuraja să vizitezi Barcelona și, implicit, această clădire deosebită, cum nu mai există nicăieri în lume. Este cea mai cunoscută operă a lui Antonio Gaudi, ce a fost începută în 1882 și încă nu este finalizată. Celebra biserică exprimă genialitatea unui arhitect, are 18 turnuri ce îi reprezintă pe cei 12 apostoli, pe cei 4 evangheliști, pe Fecioara Maria și, cel mai înalt dintre ele, pe Iisus Hristos. Pe lângă Sagrada Familia, arhitectura modernistă include și opere precum Park Guell, La Pedrera, Casa Vicens sau Palau Guell.

Poți urca pe muntele Montjuic

Citește și
(P) Pluxee România: Lipsa siguranței psihologice influențează decizia de a schimba jobul
(P) Pluxee România: Lipsa siguranței psihologice influențează decizia de a schimba jobul

Mai puțin populat de turiști, dar extrem de atrăgător, muntele Montjuic este locul perfect pentru plimbări în natură și priveliști încântătoare asupra orașului. Pe măsură ce urci ai ocazia de a vizita clădirile Jocurilor Olimpice din 1992, Palau Sant Jordi, stadionul Olimpic, grădina botanică sau turnul de telecomunicații creat de Santiago Calatrava. În parcul Dante Alighieri poți ira statuia din bronz a poetului italian, iar dacă îți dorești să descoperi locul unde sunt crescute plantele pentru parcurile și grădinile din oraș, vizitează Tres Pins.

Descoperă Cartierul Gotic

Vechi de peste 2.000 de ani, Barri Gotic este un cartier de care o să te îndrăgostești. În zonă vei găsi o mulțime de clădiri impresionante care scot în evidență povestea Spaniei din perioada medievală. Mai mult decât atât, poți descoperi și ruine din timpurile romanilor. Iar dacă ești pasionat de un geniu artistic precum Picasso, tot aici în Cartierul Gotic poți să te bucuri de muzeul ce-i poartă numele celebrului pictor.

Bucură-te de mâncărurile tradiționale

Indiferent dacă ești sau nu o persoană gurmandă, nu trebuie să ratezi în Barcelona snack-urile pintxos și tapas. Le poți găsi oriunde, dar dacă vrei să îmbini utilul cu plăcutul, îndreaptă-ți atenția către bulevardul La Rambla. Aici vei descoperi restaurante cu meniuri delicioase, cafenele și baruri, dar și o mulțime de magazine strălucitoare. Totodată, nu uita să încerci și fructele de mare sau dulciurile, mai ales că orașul este plin de brutării și cofetării.

Relaxează-te la Marea Mediterană

Barcelona este un oraș deosebit unde te poți plimba în voie pe străzile impresionante, dar ai șansa și de a înota în Marea Mediterană. Metropola spaniolă include nu mai puțin de patru kilometri de plajă splendidă unde te poți bucura în voie de soare. Cea mai faimoasă întindere de nisip este La Barceloneta, o plată animată și plină de restaurante. Spre seară, barurile de la malul mării promovează intens viața de noapte, așa că nu trebuie să-ți faci griji de distracție atunci când se sfârșește ziua de plajă.

Vizitează cel mai mare acvariu din lume cu specific mediteranean

Un obiectiv turistic foarte popular în Barcelona este aquarium. Acesta este cel mai mare acvariu cu profil mediteranean de pe mapamond, unde pot fi irate nenumărate specii de pești și o vegetație unică.

Barcelona este un oraș unic, cu o atmosferă specială, care găzduiește clădiri ce îți taie respirația. Peisajele deosebite fascinează la tot pasul și transformă orașul spaniol într-una dintre destinațiile de vacanță pe care trebuie să le vezi cel puțin o dată în viață. Rezervă-ți din timp o vacanță pe https://www.dertour.ro/early-booking/spania și bucură-te de un sejur prelungit deoarece metropola are atât de multe de oferit, încât cu siguranță nu îți va ajunge timpul să explorezi fiecare parte a orașului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Pluxee România: Lipsa siguranței psihologice influențează decizia de a schimba jobul
(P) Pluxee România: Lipsa siguranței psihologice influențează decizia de a schimba jobul

Potrivit unui studiu realizat de Pluxee România, lipsa siguranței psihologice și reziliența scăzută sunt factorii care pot sta la baza deciziei angajaților privind schimbarea locului de muncă.

(P) Medicul ca model de schimbare: “Be the Change” în lupta împotriva MASLD
(P) Medicul ca model de schimbare: “Be the Change” în lupta împotriva MASLD

Pe 11 iunie 2025, la Crowne Plaza București, Terapia – o companie Sun Pharma – a marcat Ziua Mondială a Ficatului Gras printr-un eveniment dedicat comunității medicale.

(P) ProArt P16 (H7606): partenerul tău creativ de ultimă generație
(P) ProArt P16 (H7606): partenerul tău creativ de ultimă generație

Descoperă ProArt P16 (H7606), laptopul care redefinește modul în care îți transpui ideile creative în realitate, indiferent unde te surprinde inspirația.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.