(P) Serviciul de legalizare a traducerilor - pe înțelesul tuturor

ad

Pentru a putea beneficia de servicile potrivite, deci a efectua o plată strict necesară, este important ca cei ce pășesc pragul unui birou specializat în traduceri să știe exact de ce au nevoie.

Serviciul de legalizare a unei traduceri este necesar doar în anumite contexte și vizează doar anumite categorii de acte. În orice caz, pentru a o putea legaliza, nu se pune problema că respectiva lucrare va fi efectuată de un traducător autorizat de Ministerul Justiției. Aceasta va fi prezentată ulterior la notar pentru legalizare, acesta fiind cel care are autoritatea de a recunoaște specimenul traducătorului, respectiv de a aplica ștampilele de care este nevoie.

Când vine vorba despre astfel de servicii, la biroul de traduceri legalizate in Bucuresti Sector 2 INOVA totul se desfășoară sub lupa profesioniștilor. Ceea ce doresc să sublinieze cei care dețin ani de experiență în domeniu se referă la faptul că este un serviciu care se realizează într-un singur loc. Nu se poate efectua traducerea într-un loc și legalizarea la un oricare notar. Din acest motiv, în cazul acestui birou portofoliul de servicii este complet.

Cum poate fi efectuată legalizarea unei traduceri?

Un astfel de serviciu se adresează celor care prezintă documentul original, după care traducerea a fost efectuată, odată cu aceasta, notarului.

Citește și
asus
(P) ProArt P16 (H7606): partenerul tău creativ de ultimă generație

Foarte important de avut în vedere este faptul că actul trebuie să fie autentic, întotdeauna fiind însoțit de legalizare de semnătură. Poate fi vorba și de o copie legalizată. În condițiile în care este vorba despre semnături private pe acte, specialiștii Inova dețin mai multe informații despre cum trebuie procedat pentru legalizare.

Ce presupune procedura legalizării?
Vorbim despre o practică ce presupune executarea anumitor etape. Fiecare cerere de legalizare va fi arhivată. Ulterior se are în vedere completarea încheierii de legalizare, listarea actului - un exemplar rămânând la notar.

Pe cât de mult evoluează această ramură a traducerilor, pe atât de mult se complică și procedurile pe care le presupune, în sensul că mai multe acte și mai mulți pași vor fi de îndeplinit. Spre deosebire de anii trecuți, astăzi încheierea nu mai este standard. Asta înseamnă că revine traducătorului misiunea de a completa fiecare încheiere cu anumite date. Noua regulă abordată în acest sens este mai mult sau mai puțin un inconvenient astăzi pentru birourile de traduceri, însă o necesitate. Reprezintă cu certitudine o măsură de precauție pentru a elimina riscul de fals în acte traduse. Rezultatul este același, doar munca traducătorului se înmulțește.

Cererile de legalizare a traducerilor există și se mențin, deci acest serviciu va fi necesar în continuare, până se vor încerca soluții diferite. Verificarea traducătorilor care ștampilează și semnează traducerilor poate fi realizată cu ușurință, aceștia fiind înscriși pe site-ul Ministerului Justiției, care de altfel le-a acordat autorizația.

Despre tipurile de acte ce necesită un astfel de serviciu suplimentar, pe lângă traducerea autorizată propriu zisă, pot afla cei interesați mai multe informații online, pe servicii-traduceri.ro. Echipa biroului de traduceri din București, Inova, stau la dispoziție publicului larg cu orice alte detalii de interes vizavi de serviciile prestate.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Dan Șucu, investiție de 6.000.000 de € în Capitală. Ce proiect vrea să pună pe picioare afaceristul
FOTO Dan Șucu, investiție de 6.000.000 de € în Capitală. Ce proiect vrea să pună pe picioare afaceristul

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) ProArt P16 (H7606): partenerul tău creativ de ultimă generație
(P) ProArt P16 (H7606): partenerul tău creativ de ultimă generație

Descoperă ProArt P16 (H7606), laptopul care redefinește modul în care îți transpui ideile creative în realitate, indiferent unde te surprinde inspirația.

(P) KAUFLAND susține donarea de sânge la BLOOD NETWORK, alături de UNTOLD
(P) KAUFLAND susține donarea de sânge la BLOOD NETWORK, alături de UNTOLD

Pe 7 iunie, între orele 11:00 și 14:00, parcarea magazinului Kaufland din Șoseaua Fabrica de Glucoză nr. 6-8 devine punctul de întâlnire al celor care vor să salveze vieți.

(P) Românii îşi pot evalua consumul de alcool între 9-15 iunie 2025, în cadrul campaniei Săptămâna Naţională a Testării AUDIT
(P) Românii îşi pot evalua consumul de alcool între 9-15 iunie 2025, în cadrul campaniei Săptămâna Naţională a Testării AUDIT

Persoanele peste 18 ani își pot evalua consumul de alcool în cadrul celei de-a șasea ediții a Săptămânii Naționale a Testării AUDIT, organizată de Asociația Aliat pentru Sănătate Mintală, între 9 și 15 iunie.  

Recomandări
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings

Perspectivele reducerii deficitelor aflate la un nivel ridicat record şi stabilizarea creşterii rapide a datoriei publice reprezintă elementul central al evaluării ratingului suveran al României, după alegerile prezidenţiale, arată Fitch.

Tragedie aviatică în India. Un avion cu 242 de pasageri s-a prăbușit. A fost găsit un singur supraviețuitor
Tragedie aviatică în India. Un avion cu 242 de pasageri s-a prăbușit. A fost găsit un singur supraviețuitor

Un avion cu 242 de persoane la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei. Avionul s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, provocând zeci de morți și în clădirile de la sol. 

A cincea reducere a pedepsei pentru Mario Iorgulescu. Cât timp ar trebui să stea după gratii dacă s-ar întoarce în România
A cincea reducere a pedepsei pentru Mario Iorgulescu. Cât timp ar trebui să stea după gratii dacă s-ar întoarce în România

Curtea de Apel București a dispus joi scăderea unei perioade de opt luni din condamnarea de 8 ani și 8 luni închisoare primită de Mario Iorgulescu în dosarul legat de accidentul auto provocat de acesta în anul 2019, soldat cu moartea unui bărbat.