Un copil român cu autism se bucură de reducerea completă a medicației în urma terapiei cu celule stem

×
Codul embed a fost copiat

Rețeaua de sănătate REGINA MARIA anunță progresele făcute de copilul de 6 ani în urma terapiei cu celule stem din luna aprilie.

Terapia a fost realizată cu celulele recoltate din cordonul ombilical al fratelui său, iar procedura a avut loc în SUA, la prestigioasa Duke University Medical Center.

Terapia cu celule stem de la Duke University Medical Center a fost posibilă datorită alegerii părinților de a stoca celule stem la nașterea celui de-al doilea copil.

Tratamentul a constat într-o procedură similară unei transfuzii de sânge și a durat aproximativ o ora, insa a fost precedat de o evaluare complexă a pacientului si a probei de celule stem utilizate.

Terapia a decurs în condiții optime, iar procesul de monitorizare a stării de sănătate a copilului și de evaluare a progreselor pe care acesta le înregistrează, continuă pe parcursul unui an. În acest moment, pacientul se simte bine, face progrese considerabile pe zi ce trece, iar relaționarea cu cei din jur devine din ce în ce mai bună.

Citește și
(P) Raiffeisen Bank dă startul unei serii de conferințe dedicate antreprenorilor care vor să accelereze dezvoltarea afacerii
(P) Raiffeisen Bank dă startul unei serii de conferințe dedicate antreprenorilor care vor să accelereze dezvoltarea afacerii

Pacientul este în continuare sub supraveghere medicală si continuă terapia ABA, astfel încât procesul de recuperare să aibă un succes durabil.

Lunar este evaluat de un specialist, iar medicația i-a fost redusă cu 50% în primele 3 luni, iar la 6 luni de la terapie, datorită rezultatelor obținute, medicația a fost eliminată complet.

Mama copilului este recunoscătoare întregii echipe de la REGINA MARIA - Banca Centrală de Celule Stem, care a depus toate eforturile necesare asigurării condițiilor optime de tratament. În acest moment simte ca i s-a îndeplinit marele vis, acela de a-și vedea copilul fără medicație și de a-l vedea jucându-se alături de ceilalți copii.

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Raiffeisen Bank dă startul unei serii de conferințe dedicate antreprenorilor care vor să accelereze dezvoltarea afacerii
(P) Raiffeisen Bank dă startul unei serii de conferințe dedicate antreprenorilor care vor să accelereze dezvoltarea afacerii

76% dintre antreprenori consideră că șansa joacă un rol important în business, arată un studiu comandat de Raiffeisen Bank și realizat de Query Research.  

(P) Defilare inedită de coafuri semnate de Sorin Stratulat, cu sprijinul Philips, la Romanian Creative Week
(P) Defilare inedită de coafuri semnate de Sorin Stratulat, cu sprijinul Philips, la Romanian Creative Week

Philips România a organizat, săptămâna trecută, la Romanian Fashion Week, parte integrată din Romanian Creative Week, la Iaşi un moment inedit, care a atras toate privirile: defilarea Philips X Sorin Stratulat – #HAIRSTYLEVOLUTION Collection.

(P) Raiffeisen Bank a sărbătorit 1 Iunie oferind cursuri gratuite de AI copiilor angajaților
(P) Raiffeisen Bank a sărbătorit 1 Iunie oferind cursuri gratuite de AI copiilor angajaților

Raiffeisen Bank folosește proactiv tehnologiile AI și explorează constant noi oportunități de a redefini și optimiza operațiunile.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.