AEP: Observatorii internaţionali au apreciat că alegerile prezidenţiale din 4 mai au fost corecte, integre şi transparente

×
Codul embed a fost copiat

Autoritatea Electorală Permanentă a informat, luni, că observatorii internaţionali prezenţi la alegerile prezidenţiale din 4 mai au apreciat că scrutinul s-a desfăşurat într-un climat de corectitudine, integritate şi transparenţă.

Totodată, observatorii internaţionali au remarcat că au fost respectate drepturile electorale ale tuturor cetăţenilor, care au avut posibilitatea să-şi exprime liber opţiunile de vot. AEP mulţumeşte tuturor celor 159 de observatori internaţionali acreditaţi la alegerile pentru Preşedintele României din acest an.

Programul electoral de observare a alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2025, organizat de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), în perioada 2-5 mai a.c., s-a încheiat astăzi, 5 mai 2025, cu o sesiune în cadrul căreia observatorii internaţionali prezenţi şi-au manifestat aprecierea pentru modul de organizare şi desfăşurare a scrutinului.

Participanţii au afirmat că alegerile s-au desfăşurat într-un climat de corectitudine, integritate şi transparenţă, valori esenţiale pentru parcursul unei democraţii consolidate. Totodată, observatorii internaţionali care au participat la programul organizat de AEP au remarcat că, în cadrul scrutinului, au fost respectate drepturile electorale ale tuturor cetăţenilor, care au avut posibilitatea să îşi exprime liber opţiunile de vot, a informat, luni, AEP.

Autoritatea Electorală Permanentă le mulţumeşte celor 159 de observatori pe care i-a acreditat la alegerile pentru Preşedintele României: participanţi la Programul electoral de observare organizat de AEP (organizaţii internaţionale partenere, autorităţi electorale internaţionale şi reprezentanţi ai misiunilor diplomatice), reprezentanţi ai OSCE/ODIHR (Biroul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului din cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa) şi ai Adunării Parlamentare a OSCE, dar şi jurnalişti străini.

Citește și
Nicușor Dan și George Simion
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion

Declarația președintelui AEP privind importanța alegerilor

La încheierea Programului, preşedintele AEP, Zsombor Vajda, a subliniat importanţa alegerilor libere şi corecte pentru o democraţie consolidată şi a reiterat angajamentul ferm al instituţiilor româneşti implicate în organizarea proceselor electorale de a-şi îndeplini misiunea şi atribuţiile stabilite prin lege.

Totodată, conducerea AEP a remarcat concluziile exprimate public de către reprezentanţii Comisiei Electorale Federale a SUA la finalul vizitei de observare, care au transmis că alegerile prezidenţiale s-au desfăşurat conform standardelor democratice internaţionale şi reflectă angajamentul instituţiilor implicate în organizarea acestora faţă de procesele democratice libere şi corecte.

Printre cei 159 de observatori internaţionali acreditaţi de Autoritatea Electorală Permanentă la alegerile pentru Preşedintele României din acest an se numără organizaţii internaţionale partenere, precum RECEF (Le Réseau des compétences électorales), A-WEB (Asociaţia Mondială a Organismelor Electorale) şi Swiss Democracy Foundation, dar şi autorităţi electorale internaţionale, respectiv: Comisia Electorală Federală a SUA, Oficiul Electoral de Stat al Estoniei, Comisia Electorală Centrală a Lituaniei, Comisia Electorală a Maltei, Institutul Electoral Naţional al Mexicului, Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova, Comisia Electorală Centrală a Bosniei şi Herţegovinei, Consiliul Electoral Suprem al Republicii Turcia, Comisia Electorală a Africii de Sud, Comisia Electorală a Republicii Filipine, Biroul Electoral Naţional al Ungariei, Comisia Electorală Centrală a Albaniei, Comisia Electorală Centrală a Ucrainei, Instanţa Superioară Electorală Independentă a Tunisiei, Comisia Electorală Centrală a Republicii Kazahstan şi Comisia Electorală a Indiei.

Totodată, au fost prezenţi ca observatori internaţionali reprezentanţi ai misiunilor diplomatice la Bucureşti ale Statelor Unite ale Americii, Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Canadei, Franţei, Norvegiei, Suediei, Ungariei, Turciei şi Republicii Kazahstan.

Pe lângă Programul electoral de observare a alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2025, organizat de către Autoritatea Electorală Permanentă, procesul electoral din acest an a fost observat şi de reprezentanţi ai OSCE/ODIHR (Biroul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului din cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa) şi ai Adunării Parlamentare a OSCE, dar şi de jurnalişti străini, care, la rândul lor, au fost acreditaţi de către AEP.

Rolul observatorilor în asigurarea transparenței procesului electoral

Observarea alegerilor este o practică uzuală la nivel internaţional, care vizează asigurarea transparenţei procesului electoral şi validarea bunei funcţionări a mecanismelor instituţionale implicate în organizarea şi desfăşurarea alegerilor.

Vizita observatorilor internaţionali are rolul de a facilita schimburile de experienţă cu specialişti din instituţii omoloage, precum şi cu reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale care activează în domeniul electoral, respectiv de a promova bunele practici în materie electorală dezvoltate de România, arată AEP.

Potrivit sursei citate, observatorii internaţionali acreditaţi au fost prezenţi, în ziua alegerilor, în secţiile de votare pentru a observa desfăşurarea procesului electoral.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion

Expert Forum a prezentat situația veniturilor și cheltuielilor din cele două săptămâni de campanie pentru turul secund al alegerilor prezidențiale. 

Oficialii trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”
Oficialii trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”

Șeful delegației trimise de Donald Trump să supravegheze alegerile din România a prezentat concluziile vizitei sale. Oficialul american a lăudat sistemul electoral din țara noastră, numindu-l „un model de transparență, securitate și dedicare civică”.

Oficial: CCR a respins cererea lui George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale. Liderul AUR: ”Lovitură de stat”
Oficial: CCR a respins cererea lui George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale. Liderul AUR: ”Lovitură de stat”

Judecătorii Curții Constituţionale a României au respins, joi, cererea de anulare a alegerilor prezidenţiale depusă de George Simion. După acest apel al șefului AUR, judecătorii vor continua cu validarea victoriei lui Nicușor Dan.

Recomandări
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”

Fără voturile etnicilor maghiari din Transilvania și ale moldovenilor cu dublă cetățenie moldo-română de peste Prut, Nicușor Dan s-ar putea să nu fi fost ales președinte al României – un rezultat important atât pentru România, cât și pentru Europa.

”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”
”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”

Într-o Românie care își tot caută direcția, primim și o lecție care ne dă speranță. La „România, te iubesc!”, mergem în Așezământul pentru Copii „Sfântul Leontie”, din Rădăuți.  

Cod portocaliu de cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului şi răcire accentuată până miercuri
Cod portocaliu de cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului şi răcire accentuată până miercuri

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o avertizare Cod portocaliu de cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului, răcire accentuată până miercuri dimineaţa, ora 10:00.