Ana Blandiana: „Acesta e momentul adevărului pe care îl trăim acum. Duminică, poporul român îşi va pune sufletul pe masă”

ana blandiana
AFP

Scriitoarea Ana Blandiana vorbeşte, într-un mesaj pe Facebook, despre momentul dificil în care se află România zilele acestea, declarând că va vota cu Nicuşor Dan duminică, atunci când „poporul român îşi va pune sufletul pe masă”.

„Cu siguranţă nimeni nu se îndoieşte că voi vota cu Nicuşor Dan, dar în acelaşi timp foarte puţini mă cred că nu m-am îndoit nici o clipă de victoria lui în aceste alegeri. Convingerea mea nu s-a bazat doar pe argumente logice, deşi acestea existau şi le ştiau toţi, ceea ce nu-i împiedica să fie înspăimântaţi de dezastrul înfrângerii care putea să se întâmple.

Convingerea mea venea din certitudinea că, deşi răul este mereu mai puternic, binele nu poate fi învins. N-aş fi rezistat atâtea decenii daca n-as fi fost convinsă de asta şi de faptul că, atunci când îşi simt ameninţat însuşi sâmburele de lumină ascuns în ei, oamenii îşi aduc aminte că pot fi buni.

Şi deodată, aproape fără să îşi dea seama, echilibrul puterilor se schimbă. Acesta e momentul adevărului pe care îl trăim acum. Duminică, poporul român îşi va pune sufletul pe masă şi se va descoperi cu uimire pe el însuşi”, este mesajul publicat de scriitoare.

Ana Blandiana, câştigătoarea prestigiosului premiu „Princesa de Asturias pentru Litere 2024” şi una dintre cele mai importante voci ale poeziei contemporane româneşti, a fost prezentă în ultimele zile la o serie de evenimente notabile desfăşurate în Spania. Între acestea, ea a recitat la cea de-a patruzecea ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie de la Barcelona, o manifestare culturală de referinţă care reuneşte poeţi din întreaga lume pentru a celebra puterea cuvântului. 

Citește și
Nicușor Dan și George Simion
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion

Expert Forum a prezentat situația veniturilor și cheltuielilor din cele două săptămâni de campanie pentru turul secund al alegerilor prezidențiale. 

Oficialii trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”
Oficialii trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”

Șeful delegației trimise de Donald Trump să supravegheze alegerile din România a prezentat concluziile vizitei sale. Oficialul american a lăudat sistemul electoral din țara noastră, numindu-l „un model de transparență, securitate și dedicare civică”.

Oficial: CCR a respins cererea lui George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale. Liderul AUR: ”Lovitură de stat”
Oficial: CCR a respins cererea lui George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale. Liderul AUR: ”Lovitură de stat”

Judecătorii Curții Constituţionale a României au respins, joi, cererea de anulare a alegerilor prezidenţiale depusă de George Simion. După acest apel al șefului AUR, judecătorii vor continua cu validarea victoriei lui Nicușor Dan.

Recomandări
Nicușor Dan, despre noul Guvern: Societatea doreşte „oameni noi”. Ce spune despre un premier de la PSD
Nicușor Dan, despre noul Guvern: Societatea doreşte „oameni noi”. Ce spune despre un premier de la PSD

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, întrebat cât de mult vor dura negocierile pentru formarea noului Guvern, a răspuns că România va avea „un Guvern instalat în 2,3,4 săptămâni”.

România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE
România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE

România nu a transmis Comisiei Europene Raportul Anual de Progres privind reducerea deficitului bugetar, document care trebuia depus până la 30 aprilie ca parte a implementării planului fiscal pe șapte ani.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.