Crin Antonescu, după ce a pierdut turul I al alegerilor prezidențiale: „Îmi pare rău că am eşuat în aritmetica politică”

Crin Antonescu, candidatul coaliției la alegerile prezidențiale, a mulţumit luni tuturor celor care l-au votat, exprimându-şi totodată regretul că „a eşuat în aritmetica politică".
„Dragii mei cunoscuţi şi, mai ales, necunoscuţi, care m-aţi susţinut şi mi-aţi dat votul, vă mulţumesc şi vă salut! Îmi pare rău că am eşuat în aritmetica politică, dar nu regret deloc că am fost împreună. A fost o onoare şi o bucurie să vă reprezint, să spun, din nou, ceva în numele vostru. Şi le spun tinerilor, celor puţini, care mi-au fost alături: nu contează să câştigi şi atât, contează să ştii pentru ce lupţi şi să lupţi cinstit, fără ascunzişuri şi fără rest", a scris Antonescu pe Facebook.
Alegeri 2025
12:38
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
11:08
Oficialii trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”
07:05
Oficial: CCR a respins cererea lui George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale. Liderul AUR: ”Lovitură de stat”
13:13
Reacția STS la acuzațiile de fraudă la Alegerile Prezidențiale. Mecanismul de procesare al votului, explicat punct cu punct
El a mai spus că viaţa, istoria şi politica merg înainte, iar pentru tineri e abia începutul.
„Noi, toţi ceilalţi, rămânem cu valorile şi convingerile noastre, pe care le vom purta cu demnitate, chiar şi prin vremuri sau împrejurări potrivnice. Vă mulţumesc tuturor! Şi vă dau întâlnire aici pentru că voi spune în continuare ce cred şi voi asculta pe toţi cei care vor să intre în dialog cu mine. Rămân cu voi. Rămân îndrăgostit de ţara noastră, nu doar de cea care ar fi putut să fie, ci de cea care este acum, aşa cum e ea. Cum am mai spus, e tot ce avem. România, înainte! Cu Dumnezeu înainte!", a transmis Antonescu.
Crin Antonescu s-a clasat pe locul trei după prezentarea rezultatelor și a câștigat cinci județe locuite preponderent de maghiari, în unul având un procent de peste 70%.
Harghita este județul în care rin Antonescu a obținut cel mai mare procent, fiind vorba de 74,62%, respectiv 80.764 de voturi, potrivit datelor Autorității Electorale Permanente.
S-a încheiat numărarea voturilor din România. Rezultatul final arată că în țară, George Simion a obținut 3.862.404 de voturi, adică 40,96 %, iar Nicușor Dan intră în turul al doilea cu 20,995 dintre voturile România, fiind votat de 1.979.711 alegători.
Rezultatele finale în România
1. George-Nicolae Simion - 40,96 %
2. Nicușor-Daniel Dan - 20,99 %
3. George-Crin-Laurențiu Antonescu - 20,07 %
4. Victor-Viorel Ponta - 13,05 %
5. Elena-Valerica Lasconi - 2,68 %
6. Marcela-Lavinia Șandru - 0,64 %
7. Petru-Daniel Funeriu - 0,53 %
8. Cristian-Vasile Terheș - 0,39 %
9. Sebastian-Constantin Popescu - 0,28 %
10. John-Ion Banu-Muscel - 0,23 %
11. Silviu Predoiu - 0,18 %