George Simion sau Nicușor Dan? Cu cine votează Costi Ioniță, Sebastian Stan, Delia, Ilie Năstase, Andreea Bălan, Dani Mocanu

vedete, alegeri prezidentiale
Facebook/TikTok

Rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale din 4 mai 2025 au provocat reacții aprinse în societatea civilă, care se vede acum împărțită între două opțiuni electorale foarte diferite, la scrutinul din 18 mai.

Pe de o parte, George Simion îl acuză pe Nicușor Dan că este ”omul sistemului, omul lui Alexander Soros Jr., care vine să pună ordine în România cu un avion privat de la Fort Lauderdale”. De asemenea, președintele AUR susține că primarul este și ”continuatorul lui Klaus Iohannis și al unui sistem totalitar”, deoarece ”a trădat bucureștenii, cei care i-au oferit votul de încredere pentru a rezolva problemele Capitalei”.

În replică, Nicușor Dan afirmă că, dacă Simion ajunge la Palatul Cotroceni, România riscă să intre în faliment din punct de vedere economic, în condițiile în care deja se luptă cu un deficit bugetar uriaș, scrisoarea celor 7 foști ambasadori ai SUA, care au avertizat că, la aceste alegeri, ”România are de ales între America și Rusia”, susținând că doar el este ”pro occidental”.

În aceste condiții, nu este de mirare că societatea civilă este acum împărțită între cele două tabere electorale, iar rețelele de social media sunt pline de mesaje pro și contra celor doi candidați la alegerile prezidențiale din 18 mai 2025.

ȘtirileProTV.ro vă prezintă câțiva dintre cei mai cunoscuți artiști, muzicieni, actori sau influenceri care s-au pronunțat - până acum - în favoarea unui candidat, prin mesaje publice pe Facebook, TikTok sau Instagram.

Citește și
George Simion
Promisiunile electorale ale candidatului George Simion. Ce soluții are pentru a scoate România din criza politico-economică

Susținătorii lui George Simion

Pomohaci: "Vreau să strâng mâna unui bărbat adevărat”

Cristian Pomohaci, fostul preot care a scăpat de acuzația de pedofilie după ce s-a prescris fapta, s-a întâlnit recent cu președintele AUR la Măsurișu Oilor, unde el fusese invitat să cânte la serbare.

"Vreau să strâng mâna unui bărbat adevărat”, a spus Pomohaci în timp ce i-a întins mâna lui Simion.

Prunea: ”Ați găsit-o p-asta acum .. Ne ducem în Rusia”

Fostul portar al naționalei de fotbal, Florin Prunea, este un susținător al lui George Simion și crede că prăbușirea cursului euro a fost provocată artificial de rivalii politici ai președintelui AUR.

”Ați găsit-o p-asta acum, ne ducem în Rusia. Ați crescut euro artificial, ăla își dă demisia, rupe coaliția și o dă pe Simion, frate. Bă, în ce țară de tâmpiți trăim, vă dați seama? A crescut euro, cine-i dă vină? Ăla-i de vină”, a spus el într-o emisiune i Am Sport.

@b.a.d.e.a.88 #romania???????? #fy #foryou #viral #trending ♬ sunet original - cătălin

Ilie Năstase, despre Nicușor Dan: ”Eu plec din țara asta, domne, să mor io, dacă ăsta câștigă”

Fostul mare tenisman Ilie Năstase, personaj controversat în viața personală, nu îl va vota pe Nicușor Dan, pentru că ”nici n-are față de președinte, în primul rând”.

”Dacă tovarășul Dan Nicușor sau Nicușor Dan, nu știu cum îi spune, de unde vine el, că nu mai știu de unde vine, de unde e, mă? Din Făgăraș. Vine unul din Făgăraș și iese primar de două ori în România și acum vrea să fie și președinte. Eu plec din țara asta, domne, să mor io, dacă ăsta câștigă! Nici n-are față de președinte, în primul rând. El trebuia să fie la primărie, să muncească, dar văd că nu muncește la primărie, se duce prin țară. Asta e.”, a spus fostul sportiv pentru Pro Sport.

@prosport_ro Ilie Năstase l-a făcut praf pe Nicușor Dan: ,,Eu plec din țară dacă o să fie el președinte” #ilienastase #atptiriacopen #prosport #arenanationala #nicusordanprimar ♬ original sound - Prosport.ro

Actorul Mihai Mălaimare: ”Turul II înapoi, acesta este drumul, nu aiureala asta cu alegerile ilegale”

Actorul Mihai Mălaimare este un alt susținător al partidului AUR. Recent, a fost implicat într-un scandal, după ce a scris pe Facebook despre cei care ”nu au vrut turul II înapoi” că vor ajunge ”în canal sau la canal”.

”Turul II înapoi, acesta este drumul, nu aiureala asta cu alegerile ilegale.”, a mai scris actorul într-un alt mesaj, mai vechi, pe Facebook.

Costi Ioniță, despre Nicușor Dan: ”Aicea sunt elemente schizoide, e jale”

Costi Ioniță, producător muzical și cântăreț de manele, este de părere că Nicușor Dan este ”un Biden de România”, ceea ce, în opinia sa, este ceva foarte rău.

”Fraților, cum puteți să alegeți așa ceva? Ăsta e un Biden de România. Aicea sunt elemente schizoide, e jale!”, a spus Costi Ioniță într-un clip pe TikTok, în care a arătat o imagine cu Nicușor Dan.

Într-un al mesaj, cântărețul de manele a spus că partidele proeuropene au lucrat ”doar pentru Europa” și Ucraina ”și mai puțin pentru poporul român”, drept pentru care el anunță că ”trebuie să ne luăm țara înapoi, pe bune, patriotic”.

”Gata, fraților, s-a spart buba. După 35 de ani începe să scadă leul. Asta înseamnă aceste partide procușoare, proeuropene, care au lucrat doar pentru Europa și pentru, mai nou, Ucraina. Și mai puțin pentru poporul român, care este înglodat de taxe, impozite. Și acuma să vedeți ce urmează. Nu prea o să mai avem timp în astea două săptămâni, o să fie jale. Dar după 2 săptămâni eu zic că trebuie să ne luăm țara înapoi, pe bune, patriotic.”, a spus Costi Ioniță.

Ulterior, Costi Ioniță și-a șters de pe TikTok cele două videoclipuri.

Tabăra susținătorilor lui Nicușor Dan

Tudor Chirilă: ”Simion. Un om politic care a petrecut mai mult pe TikTok decât în Parlament”

Unul dintre cei mai vocali activiști în direcția pro europeană și anti ”suveranism” este actorul și muzicianul Tudor Chirilă.

El a anunțat pe Facebook că îl votează pe Nicușor Dan, chiar dacă ”nu e perfect”.

Fără îndoială că Nicușor Dan nu e perfect, poate nu comunică bine, nu știe să privească în ochi, nu are papagal și nici șmecherie, nu ridică tonul, face greșeli, n-are golăneală carismatică, are încăpățânări care îl costă, dar poate îl și ajută, în schimb eu îl apreciez ca onest, spontan sincer și mai ales ca pe un om care a sacrificat niște ani buni din viață pentru un principiu, în timp ce mulți dintre noi stăm pe bară și comentăm cum ar trebui făcut.

Să vrei să salvezi patrimoniul unui oraș, care de fapt e istoria lui, e o formă de patriotism, de care unii fac acum mișto. El e mucușor și plicușor, da nu l-am văzut cu mâna prin nas și nici cu mâna prin banii statului sub formă de mită la contracte cu firme de casă. Desigur, nu bagi mâna în foc pentru nimeni.

Că e un individ care a excelat în domeniul matematicii nu pare să mai conteze, dar cred că mintea unui matematician e un pic mai pregătită să înțeleagă economie, să navigheze într-un ecosistem politic. Putea să facă mai multe ca primar, da, am mai vorbit despre asta, dar încerc să văd și cât e de greu să schimbi un sistem istrativ construit atent și desăvârșit de mandatele corupte dinaintea ta.”

Cât despre George Simion, solistul formației Vama spune că a dat deja ”măsura cinismului” într-o dezbatere televizată recentă cu Nicușor Dan.

”Casele promise la 35 de mii de euro au fost doar marketing politic, s-a folosit și el un pic de fraierii care au semnat contractele alea și care l-au votat. Ei bine, s-a mai folosit și de vreo 2 milioane de români ale căror date personale le-a accesat în mod discutabil legal, fără să aibă acordul lor, dar tot marketing politic se numește, nu?

Debarasarea de 500 de mii de bugetari nu e altceva decât replica în oglindă a DOGE (disponibilizările operate de Elon Musk în Statele Unite) toată campania lui se învârte în jurul ideilor MAGA.

Ieșirile violente, înjurăturile, live-urile agresive de pe TikTok, comportamentul de bagabonțeală de cartier sunt expresia omului politic care a devenit Simion. Un om politic care a petrecut mai mult pe TikTok decât în Parlament, spre deosebire de un Nicușor care a stat mai mult în primărie decât în social media sau pe acasă”, mai afirmă Tudor Chirilă.

Sebastian Stan: „Nu va fi ușor, dar va fi Nicușor! România, te iubesc!”

Sebastian Stan s-a alăturat celebrităților care și-au declarat sprijinul pentru Nicușor Dan în al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Într-un scurt mesaj adresat candidatului independent, actorul de la Hollywood i-a îndemnat pe români să iasă la urne și să-l voteze. 

„Hai la vot! Nu va fi ușor, dar va fi Nicușor! România, te iubesc!”, a declarat Sebastian Stan.

Delia: ”N-ar trebui să-mi fie frică să zic că votez cu Nicușor Dan”

Delia este un alt artist celebru în România care a ales să îl susțină public pe Nicușor Dan, criticându-i pe colegii săi de breaslă, care nu s-au poziționat public cu privire la intenția de vot.

„Am fost singura care am vorbit, eu și Chirilă, eu nu mai știu niciun cântăreț să fi vorbit public. Nu, nu, au stat liniștiți și și-au văzut de treaba lor, cum m-a sfătuit și pe mine mămica mea”, a spus ea într-un mesaj publicat pe TikTok.

La mulți ani Europa! Îmi cer scuze pentru această față. Abia m-am trezit, dar trecem peste acest aspect al lucrurilor importante, că acum mi-a venit să … „Dar zi, domnule, cu cine votezi. De ce nu zici? Dar ți-e frică?”. Sincer? Sunt un om foarte activ, ies foarte des afară, stau afară foarte mult timp, mă duc, îmi cumpăr chestii de la Mega, mă duc colo, mă duc colo, nu umblu cu mașina, sunt pe jos, sunt recognoscibilă, lumea mă știe. Am toate motivele să-mi fie frică. Cu toate astea, n-ar trebui să-mi fie frică să zic că votez cu Nicușor Dan. Adică n-ar trebui. Vă rog frumos să nu mă așteptați cu o bâtă sau să mă așteptați la colț să mă scuipați care aveți alte păreri.”, a mai spus Delia.

@delia

Buna dimi ziuaa????

♬ original sound - Delia

Vlad Gorneanu (Vlase) ZOB: ”Avem de ales între a mânca salată cu Nicușor sau ... c***t”

Vlad Gorneanu - sau ”Vlase” - de la trupa de punk rock ZOB are un mesaj mai dur, în stilul caracteristic al genului muzical pe care îl reprezintă - protestatar și cu mesaje sociale.

El spune, folosind o metaforă ”de artist”, că românii au de ales între două situații complet opuse.

”Pentru cei nehotărâți sau hotărâți să nu iasă la vot, pentru că toți sunt la fel, vă înțeleg perfect. Vă înțeleg perfect, pentru că am fost și EU ca dumneavoastră și este foarte greu să ieșim din această mentalitate. Eu am ieșit când rahatu a lovit ventilatorul. De data asta, rahatul a lovit ventilatorul și vine tare peste noi, dacă înțelegeți ce vreau să spun. Vă rog frumos, ieșiți din casă, vă rog frumos, vă pierdeți jumătate de oră dintr-o duminică banală. Nu cred că-i mare lucru. Țineți țara asta pe șine, vă rog frumos, pentru că de dumneavoastră, de cei nehotărâți, depinde.

Noi, cei care știm cum să votăm, vom vota în continuare, dar dacă suntem mai puțini decât ei ... Și să nu credeți că nu o să vă afecteze treaba asta. Să nu credeți vreo secundă că nu vă va afecta treaba asta. Avem de ales între a mânca cel puțin 5 ani de acum încolo salată cu Nicușor sau c***t. Depinde de dumneavoastră. Vă rog frumos ieșiți la vot. Vă mulțumesc din suflet și sper să ne vedem de luni încolo oameni normali.”, a transmis ”Vlase” într-un mesaj pe Facebook.

Formația Bucovina: Nu vrem să cântăm în Siberia!

Și formația de folk metal Bucovina a anunțat că ”pe 18 mai mergem la vot, pentru că preferăm să mai cântăm prin Uniunea Europeană, nu în Siberia”.

De 25 de ani suntem parte a mișcării metal în Europa. Pe 18 mai vom vota cu Nicușor Dan, pentru ca și România să rămână o parte importantă a construcției europene. Pe 18 mai aveți grijă! Ieșiți din casă și votați cu Nicușor Dan ca să rămânem unde trebuie, de fapt, să fim.”, au transmis membrii formației.

@bucovinaband Daca nu poti afecta 30 de minute pentru un vot o data la 5 ani, de ce naiba crezi ca cei carora ajung sa conduca o sa le pese de tine?@Nicusor Dan Primar General #18mai #vot ♬ original sound - Bucovina

Și organizatorii festivalului Rockstadt Extreme Fest, cel mai mare eveniment de rock și metal extrem din estul Europei, organizat în România, a făcut un apel pentru ca românii să meargă cât mai mulți la vot în 18 mai 2025.

Fanii Rockstadt Extreme Fest vin an de an în inima Transilvaniei din toată țara, din toată Europa, din toată lumea. Nu trebuie să vrei o țară ca afară, ești deja într-una. Cu sprijin de afară. Ieși la vot, ca Rockstadt să rămână un “oraș” european, iar Rockstadt Extreme Fest să rămână o stea în familia asta mare”, au transmis organizatorii festovalului.

Andreea Bălan: ”Vă doresc un weekeND minunat!”

Andreea Bălan, fosta membră a formației Andre, a transmis, mai discret, că îl susține pe Nicușor Dan, într-un joc de cuvinte în care cuvântul weekend l-a scris cu inițialele numelui lui Nicușor Dan: ”weekeND

”Eu așa am de gând să merg la vot, hot & trustful. Vă doresc un weekeND minunat!”, le-a transmis artista fanilor săi de pe Facebook.

Dani Mocanu: Și eu votez cu el dacă tu votezi cu el”

Cântărețul de manele Dani Mocanu a anunțat pe TikTok că îl votează pe Nicușor Dan:

”Sunt aici cu Mocanu cel bătrân, împlinește 84 de ani. Și cu ocazia asta, tataie, la mulți ani, și vreau să te întreb și eu cu cine votezi tu? Cu Nicușor Dan! Să trăiască, Doamne ajută, atunci și eu votez cu el dacă tu votezi cu el. Aplauze toată lumea!”, a spus Mocanu.

@superstarulromaniei1

Daca tataia spune Nicusor Dan atunci asa sa fie

♬ sunet original - ⭐️ super starul romaniei ⭐️

COJO: ”Votați Tocilarul”

Andrei-Ovidiu Cojocaru, cunoscut sub pseudonimul COJO - cântăreț, scriitor și regizor - a lansat un videoclip special pentru aceste alegeri prezidențiale, care aduce aminte de mesajele cu încărcătură socială ale lui Valeriu Sterian.

A trecut jumătate de an, alt tur 1, alt personaj sinistru. Ieșiți la v0t pe 18 mai și v0tați TOCILARUL, ca să nu iasă PS1H0PATUL. Fac apel către toți influencerii să nu se mai ascundă de opțiunea pol1tică.

Dacă vă place privilegiul de artist, exprimarea liberă, campaniile de la clienți străini și hăinuțele gratis de la brand-uri, nu fiți ip0criți și 1gnoranți. Faceți tot posibilul să vă înștiințați comunitatea cu cine să vo7eze. Avem nevoie de ajutorul tuturor. Mai bine pierdeți niște followeri pe moment decât libertatea definitiv. V0tați cu tocilarul #n1cusord4n”, a transmis Cojo.

@cojo10kyu A trecut jumătate de an, alt tur 1, alt personaj sinistru.  Ieșiți la v0t pe 18 mai și v0tați TOCILARUL, ca să nu iasă PS1H0PATUL. Fac apel către toți influencerii să nu se mai ascundă de opțiunea pol1tică. Dacă vă place privilegiul de artist, exprimarea liberă, campaniile de la clienți străini și hăinuțele gratis de la brand-uri, nu fiți ip0criți și 1gnoranți. Faceți tot posibilul să vă înștiințați comunitatea cu cine să vo7eze. Avem nevoie de ajutorul tuturor. Mai bine pierdeți niște followeri pe moment decât libertatea definitiv. V0tați cu tocilarul #n1cusord4n ♬ sunet original - cojo10kyu

Aurel Tămaș: ”Ne-am plătit cu vârf și îndesat locul la masa Doamnei Europa”

Într-un mesaj mai lung, scris pe Facebook, cântărețul Aurel Tămaș anunță și el că îl votează pe Nicușor Dan, pentru că vrea ca România să își continue drumul european.

”În țara mea scumpă și dragă, în anul 1991 era trai pe vătrai, toți pe Caritas. Nu am avut niciodată noroc numai de rezultatul muncii mele, așa că am făcut ce am învățat de la nea Achim peste ocean "meri acasă și cumpără cu dolarii pământ". L-am ascultat și îi mulțumesc pentru sfat. A început țara mea să miște pe democrație, greu da ireversibil. Mulți au luat drumul străinătății pentru un trai mai bun. Am votat în cicluri electorale ca și mulți dintre dumneavoastră ce credeam că este bine.

Am strâns din dinți să intrăm în clubul european. Ne-am plătit cu vârf și îndesat locul la masa Doamnei Europa. Am intrat cu sacrificii în alianța militară al țărilor civilizate și democrate. Acuma văd că ne contrazicem după 35 de ani dacă mergem în această direcție sau să ne întoarcem. EU ZIC SĂ NE VEDEM DE DRUMUL ALES. Știu că sunt frustrări, neajunsuri, nemulțumiri, întrebări fără raspuns.

UNUL singur a fost perfect și l-au judecat cum l-au judecat. Nu trebuie să fim supărați pe cei care au altă opțiune dimpotrivă, trebuie ascultați și înțeleși. Votul meu merge spre VIITOR, nu vreau să mă întorc în trecut. Nu vreau ca țara mea să treacă prin ce a trecut Grecia în timpul lui Țipras. Au fost nevoiți să vândă la chinezi și la germani aproape tot. Sper ca Tandemul NICUȘOR DAN și ILIE BOLOJAN să reașeze lucrurile în România”.

Luna Amară: ”Fii dizideND”

Formația de rock Luna Amară a postat un mesaj scurt, dar clar pe pagina lor de Facebook:

dizideND, fii dizideND. Pe 18 mai votează pentru libertate”.

DOC și Faust: ”Nu mă sperie Unchiu Sam, cum mă sperie URSS-u”

Iar rap-erii DOC și Faust au compus o piesă scurtă, dar convingătoare, în care le spun fanilor ”Hai la vot”, iar unul dintre versurile melodiei este:  ”Nu mă sperie Unchiu Sam, cum mă sperie URSS-u”.

@fraxucui Ce faci duminica? @DOCtata #fyp ♬ original sound - FRAXU

Cristina Neagu: ”Suntem într-o direcţie bună şi sper să rămânem în această direcţie”

Handbalista Cristina Neagu, care a fost decorată, recent, de preşedintele interimar Ilie Bolojan cu Ordinul Naţional ”Serviciul Credincios”, în grad de Cavaler, a declarat la finalul ceremoniei că va merge să voteze şi consideră că ”această cale europeană pe care România o urmează de ani de zile este cea mai potrivită pentru noi”.

”Cu siguranţă voi merge să votez, cred că e o săptămână importantă pentru ţara noastră! Chiar vreau să îndemn oamenii să meargă la vot şi să fie cât mai responsabili”, a declarat Cristina Neagu.

Întrebată cum ar trebui să fie preşedintele României, Neagu a răspuns: ”E o întrebare complicată. Cred că trebuie să fie în primul rând cineva care să ne reprezinte cu demnitate şi cred că suntem de acord cu toţii că această cale europeană pe care România o urmează de ani de zile este cea mai potrivită pentru noi. Sigur că nu toate lucruri sunt perfecte, dar suntem într-o direcţie bună şi sper să rămânem în această direcţie!”.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Formaţia The Tiger Lillies, care va concerta în București, a transmis un mesaj dur despre alegeri: „lingăul” George Simion
Formaţia The Tiger Lillies, care va concerta în București, a transmis un mesaj dur despre alegeri: „lingăul” George Simion

Cunoscuta formaţie britanică The Tiger Lillies, care va susţine în mai un concert la Bucureşti, a publicat pe Facebook un mesaj dur la adresa lui Putin şi a lui George Simion, candidat la alegerile prezidenţiale din 18 mai.

Promisiunile electorale ale candidatului George Simion. Ce soluții are pentru a scoate România din criza politico-economică
Promisiunile electorale ale candidatului George Simion. Ce soluții are pentru a scoate România din criza politico-economică

Candidatul la prezidențiale din partea partidului AUR, George Simion, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale din data de 4 mai. El a obținut 3.862.761 de voturi, adică 40,96%, comparativ cu opozantul său, Nicușor Dan, candidat independent.

Reacția lui Donald Tusk după ce George Simion a mers să îl susțină pe Karol Navroțki la Varșovia. „Rusia se distrează”
Reacția lui Donald Tusk după ce George Simion a mers să îl susțină pe Karol Navroțki la Varșovia. „Rusia se distrează”

George Simion își continuă deplasările în afara țării. Marți a ajuns în Polonia. Acolo a participat la un eveniment electoral organizat pentru Karol Navroțki, candidatul principalului partid de opoziție la prezidențiale.

George Simion și Nicușor Dan și-au prezentat diplomele de BAC înainte de turul 2. Ce note au obținut cei doi candidați
George Simion și Nicușor Dan și-au prezentat diplomele de BAC înainte de turul 2. Ce note au obținut cei doi candidați

În plină campanie electorală, cei doi candidați și-au prezentat public diplomele de studii.

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.