Primele declarații ale lui Călin Georgescu, marea surpriză din primul tur al alegerilor prezidențiale

×
Codul embed a fost copiat

Călin Georgescu, candidat independent, este surpriza primului tur al alegerilor prezidențiale, primele exit polluri indicând faptul că a reuțit să strângă aproximativ 16% din voturi.

rezultatele exit-poll-urilor la nivel național la alegerile prezidențiale în primul tur. 

La scurt timp după publicarea primelor estimări, Călin Georgescu a a făcut declarații în care le mulțumește celor care l-au votat, declarând că votul de duminică a fost o „trezire în conștiință”.

Declarația completă a lui Călin Georgescu după închiderea urnelor:

„Mulțumesc poporului român pentru efort, sacrificiu și responsabilitate. Mulțumesc de asemenea pentru trezirea în conștiință care a fost și este fenomenală. Mulțumesc că a răspuns chemării mele pentru că, așa cum am spus, nu am fost și nu suntem într-o campanie electorală, suntem o lucrare într-o lucrare unii cu alții și noi toți cu Dumnezeu nesiguranța economică de 35 de ani impusă poporului român s-a transformat astăzi în nesiguranța pentru partidele politice. În seara aceasta, poporul român a strigat ”pace” și a strigat foarte tare, extrem de tare. Dacă partidele politice ar fi avut puțin timp să asculte și mai puțin timp să vorbească, poate că strigătul acesta n-ar fi fost atât de tare.

Citește și
biroul electoral central
BEC a retras materialele online ale unui candidat. Ce regulă importantă nu a respectat și care a fost reacția lui

Acest strigă pentru pace nu a fost un strigăt de bucurie, ci a fost un strigăt de suferință. Asta vreau să fie foarte clar și foarte precis subliniat. Duminica aceasta, a 30-a după Rusali este pilda tânărului bogat în Biserică Ortodoxă. La liturghie esența este următoarea: cât ai fi de bogat, degeaba ești dacă nu-l ai pe Dumnezeu. Poporul român a trecut astăzi prin urechile acului, iar sistemul oligarhic nu. Cu alte cuvinte, bogații sistemului, astăzi, în România au sărăcit, iar poporul, săracul popor român, s-a îmbogățit din acest punct de vedere. Tot ce s-a întâmplat astăzi spunem că este o trezire în conștiință uluitoare pentru ce s-a întâmplat în istoria acestui popor și în același timp, tot ce ni s-a întâmplat, fie că a fost bine, fie că a fost greșit, contează că noi trebuie să înțelegem, să fim responsabili, nu altceva.

Avem o datorie de reface România și asta este cel mai important. Indiferent ce s-a întâmplat, poporul român a înțeles că prin familie, coloana vertebrală a societății românești și indiferent ce s-ar întâmpla din familia mică și eu, personal, familia mare care înseamnă poporul meu sa, indiferent cine m-a votat sau cine nu, îi voi respecta, îi voi ajuta și-i voi încuraja pe toți. Prin curaj am scris și s-a scris istoria poporului român, iar astăzi, prin candela aprins a speranței, a renăscut curajul de a fi român. Este cel mai important lucru pe care îl spun în seara asta, pentru că poporul român a ales să nu mai stea îngenuncheat, să nu mai fie invadat, să nu mai fie apăsat, să nu mai fie umilit. Suntem puternici, suntem curajoși. Am fost mulți la vot și vom fi de asemenea, mulți la vot și în turul doi.

Le mulțumesc tuturor, așteptăm cu încredere și devotament tot ce a scris istorie poporul român și în acest moment este clar că toți am spus: nu facem politică, facem istore. Vă mulțumesc tuturor”.

Cine este Călin Georgescu, mare surpriză a alegerilor prezidențiale

Călin Georgescu are 62 de ani și a candidat ca independent la alegerile prezidențiale din acest an. El și-a ales deviza „Partidul meu este poporul român”.

Depunerea candidaturii sale pentru cea mai înaltă funcție în stat a avut loc pe 1 octombrie, ocazie cu care Călin Georgescu a declarat că „(...) după 34 de ani de pribegie, pentru prima dată, poporul român va câştiga aceste alegeri. Partidul meu este poporul român. Şi spun ceva mai mult: partidul meu este doar poporul român, pe care îl iubesc şi îl slujesc şi care va readuce cultul onoarei şi demnităţii - a noastră ca oameni şi a noastră ca neam, pentru a înţelege că avem nevoie de sănătate, avem nevoie de linişte socială în aceste momente şi, peste toate, pentru construcţia morală a fiinţei umane, ceea ce este esenţial în aceste vremuri”.

Călin Georgescu s-a născut în Bucuresti, la data de 26 martie 1962. El a absolvit Colegiului de Recuperare Funciară, Institutul de Agronomie „Nicolae Bălcescu” din București. În 1999, a obținut titlul de doctor în pedologie.

Între 1997 și 2013, Călin Georgescu a fost director executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă. În 2013, el a devenit preşedintele Centrului European de Cercetare al Clubului de la Roma. Călin Georgescu a mai fost secretar general în Ministerul Mediului și director al Directiei Organizații Economice Internaționale în Ministerul Afacerilor Externe.

Din 2021, el deține funcția de cadru didactic la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București - Filiala Pitești.

Cariera în politică a lui Călin Georgescu

În 2011 numele lui a fost vehiculat pe o posibilă listă scurtă de candidați independenți pentru funcția de premier, în locul lui Emil Boc. Episodul cu vehicularea numelui său ca posibil candidat pentru palatul Victoria s-a repetat și în 2012, unde Georgescu a apărut pe o listă alături de Lucian Croitoru, Leonard Orban, Mihai Răzvan Ungureanu și alții.

În 2015, pe fondul plecării de la Palatul Victoria a lui Victor Ponta, în urma protestelor masive după tragedia de la Colectiv, Dan Puric a declarat că îl susține pe Georgescu pentru funcția prim-ministru.

În 2016 Federația Societatea Civilă Românească, printr-o scrisoare deschisă, l-a propus la funcția de premier, în numele a „peste 3 milioane de cetățeni”.

Patru ani mai târziu, în decembrie 2020, Călin Georgescu a fost propunerea AUR pentru funcția de premier. El s-a aflat, oficial, pe lista celor trei persoane propuse de partide pentru funcția de premier, alături de Alexandru Rafila (propus de PSD) și de Florin Cîțu (propus de alianța PNL-USR-UDMR). Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat, atunci, pe Florin Cîțu.

În 2022 Georgescu a fost numit președinte de onoare al Alianței pentru Unirea Românilor. Ulterior, relația dintre Călin Georgescu și liderul AUR, George Simion, a devenit din ce în ce mai tensionată.

În luna septembrie a acestui an, el l-a acuzat pe Simion că susține, în secret PSD. „Ucraina e un proxy pentru Rusia, iar AUR e un proxy pentru PSD, e foarte simplu. Se vede cu ochiul liber”, a afirmat Călin Georgescu.

În ultima vreme, candidatul independent la președinție a fost prezentat în mai multe articole de presă ca fiind un prorus declarat, unele considerându-l chiar reprezentantul intereselor Moscovei în România.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Ce lovitură! Cristiano Ronaldo și-a dat acordul și semnează
NEWS ALERT Ce lovitură! Cristiano Ronaldo și-a dat acordul și semnează
Citește și...
Cine este Călin Georgescu, candidat în turul 2 al alegerilor prezidențiale 2024. Cum a ajuns în cursa pentru prezidențiale
Cine este Călin Georgescu, candidat în turul 2 al alegerilor prezidențiale 2024. Cum a ajuns în cursa pentru prezidențiale

Călin Georgescu, 62 de ani, candidează ca independent la alegerile prezidențiale din acest an. El și-a ales deviza „Partidul meu este poporul român”.

BEC a retras materialele online ale unui candidat. Ce regulă importantă nu a respectat și care a fost reacția lui
BEC a retras materialele online ale unui candidat. Ce regulă importantă nu a respectat și care a fost reacția lui

BEC pentru alegerea preşedintelui României a decis înlăturarea materialelor de propagandă electorală din mediul online care îl ilustrează pe candidatul independent Călin Georgescu şi nu conţin codul de identificare al mandatarului financiar.

Călin Georgescu, candidat independent la Preşedinţia României, şi-a depus candidatura la Biroul Electoral Central
Călin Georgescu, candidat independent la Preşedinţia României, şi-a depus candidatura la Biroul Electoral Central

Călin Georgescu, candidat independent la Preşedinţia României, şi-a depus marţi candidatura la Biroul Electoral Central (BEC), anunţând că a strâns peste 239.000 de semnături.

Recomandări
Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD
Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD

Președintele României și liderii PSD, PNL, USR și UDMR au stat, vineri, pentru prima dată la aceeași masă și au discutat despre formarea Guvernului.

Inundații devastatoare în Covasna. Sate sub ape, localnici izolați: „Ce-o vrea Dumnezeu, drăguțul, să ne poarte de grijă”
Inundații devastatoare în Covasna. Sate sub ape, localnici izolați: „Ce-o vrea Dumnezeu, drăguțul, să ne poarte de grijă”

S-a rupt cerul și vineri în multe zone din țară, iar în Covasna situația rămâne critică. 300 de locuințe din satele Băcel, Boroșneu Mare și Lunca Mărcușului sunt înconjurate de ape care nu dau semne că se vor retrage curând.

„Paradoxul” bugetar prezentat de șeful Finanțelor: Nu avem bani pentru o nouă lege a salarizării care să taie din salarii
„Paradoxul” bugetar prezentat de șeful Finanțelor: Nu avem bani pentru o nouă lege a salarizării care să taie din salarii

Statul român raportează anual 164 de miliarde de lei cheltuieli de personal, iar din această sumă 13,7 miliarde de lei sunt plătiţi pentru sporuri, bonusuri şi prime acordate unor categorii de angajaţi din sistemul bugetar, afirmă Marcel Boloş.