Reacția Kremlinului după victoria lui Călin Georgescu. Reuters: Succesul lui ameninţă poziţia ferm proucraineană a României

Calin georgescu
Inquam Photos / Ovidiu Dumitru Matiu

Kremlinul a reacţionat luni în mod reţinut la victoria candidatului prorus, Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România, notează EFE, AFP şi Reuters.

Reuters îl califică pe Georgescu drept un candidat independent de extremă dreapta şi un critic al NATO care cel mai probabil va intra în turul doi din 8 decembrie al alegerilor prezidenţiale din România.

"Desigur, vom urmări cum se desfăşoară procesul electoral şi cine va fi câştigătorul", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă telefonică zilnică, conform EFE.

În acelaşi timp, Dmitri Peskov a dat asigurări că nu îndrăzneşte să facă predicţii în legătură cu turul doi al alegerilor prezidenţiale din România şi a recunoscut că Moscova nu este foarte familiarizată cu politica lui Călin Georgescu faţă de Rusia.

"Nu putem spune că cunoaştem bine punctele de vedere ale acestui candidat în ceea ce priveşte relaţiile cu ţara noastră", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, potrivit AFP.

Citește și
calin georgescu
Călin Georgescu, de la campanie pe TikTok la numărul 1 la prezidențiale: „O femeie nu poate fi președinte”

În ceea ce priveşte actualele autorităţi române, politica României sub conducerea lor "nu este prietenoasă", a adăugat Dmitri Peskov.

Numărarea voturilor din primul tur al scrutinului prezidenţial a confirmat luni victoria lui Călin Georgescu, în timp ce voturile diasporei au plasat-o pe candidata de dreapta Elena Lasconi pe locul doi, comentează EFE.

Succesul lui Călin Georgescu în primul tur al votului prezidenţial a fost neaşteptat şi ameninţă poziţia ferm proucraineană a României, a comentat Reuters. 

După 99% dintre secții numărate,Elena Lasconi, președintele USR, pe locul al doilea.

 
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Rezultate alegeri prezidențiale, turul 1: Georgescu și Lasconi, în lupta finală pentru Cotroceni
Rezultate alegeri prezidențiale, turul 1: Georgescu și Lasconi, în lupta finală pentru Cotroceni

Candidatul independent Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale. Acesta se va lupta cu Elena Lasconi pentru fotoliul de la Cotroceni, în al doilea tur, ce va avea loc duminică, 8 decembrie.

Călin Georgescu, de la campanie pe TikTok la numărul 1 la prezidențiale: „O femeie nu poate fi președinte”
Călin Georgescu, de la campanie pe TikTok la numărul 1 la prezidențiale: „O femeie nu poate fi președinte”

Surpriza în turul 1 la alegerile prezidențiale a venit de la Călin Georgescu, candidat independent cu un discurs pro-Moscova, căruia ultimele sondaje îi atribuiau în jur de cinci procente.

FOTO | Cine este Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Posibila viitoare prima doamnă a României este naturopat
FOTO | Cine este Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Posibila viitoare prima doamnă a României este naturopat

În contextul surprinzătorului rezultat al primului tur al alegerilor prezidențiale din 2024, care l-a propulsat pe Călin Georgescu în turul doi al scrutinului, atenția publică se îndreaptă și către soția acestuia, Cristela Georgescu.

Cum explică specialiștii victoria surprinzătoare a lui Călin Georgescu în primul tur: Exista o dorinţă de vot revanşard
Cum explică specialiștii victoria surprinzătoare a lui Călin Georgescu în primul tur: Exista o dorinţă de vot revanşard

Valentin Naumescu, profesor de relaţii internaţionale, explică motivele pentru care indepenednul Călin Georgescu a obţinut victoria în primul tur al alegerilor prezidenţiale.  

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.