„Are cel puţin 50% şanse să devină președinte”. Candidatul care ar crește în sondaje cu două săptămâni rămase până la alegeri

colaj candidati, alegeri prezidentiale 2025
Facebook/Stirile Pro TV

George Simion, clasat pe locul 4 la alegerile anulate din 24 noiembrie, este acum de departe pe primul loc în preferinţele electoratului român, afirmă sociologul Remus Ştefureac într-un interviu acordat News.ro.

Doar o catastrofă l-ar mai putea face să piardă calificarea în finala prezidenţială. Cu 35-38% în sondaje şi tendinţă de creştere, liderul AUR are prima şansă de a câştiga Preşedinţia indiferent cu cine va intra în finală, a mai susținut sociologul.

În acest moment, lucrurile sunt destul de clare: domnul Simion este sigur calificat în turul II, nu ştiu ce s-ar putea întâmpla, ce catastrofă total neaşteptată ar putea fi ca să invalideze această perspectivă. Domnul Simion are în acest moment un scor care se situează între 35% şi 40%. Va intra în turul II fără probleme. Cel puţin, asta este evaluarea mea. Şi pentru locul 2 avem trei candidaţi care sunt foarte apropiaţi, cu şanse egale. Însă în competiţia cu domnul Simion, lucrurile arată diferit de la candidat la candidat”, a declarat sociologul.

Pentru al doilea loc în finală luptă, cu şanse egale, trei candidaţi: Nicuşor Dan, Crin Antonescu şi Victor Ponta.

Citește și
alegeri prezidentiale
Rezultate surprinzătoare într-un sondaj IRSOP: Doi candidați s-au ”desprins de pluton”. 70% dintre români detestă partidele

Simion, șanse de 50% să fie președinte

Totuşi, cei trei se menţin umăr la umăr, oscilând între 16 şi 19%.

„E greu de spus dintr-un motiv simplu, cei trei sunt foarte apropiaţi în acest moment. Au crescut, au scăzut, au crescut... Când vorbim de creşteri şi scăderi, vorbim de diferenţe de unul-două, maxim trei –  dar foarte rar trei – procente de la săptămână la săptămână. Practic, dacă luăm în considerare şi marja de de eroare, corect din punct de vedere ştiinţific e să spunem că fiecare are o şansă bună de a accede în turul II. În turul II, însă, lucrurile arată destul de complicat...Dacă ne-am raporta strict la scenariile de acum, lucrurile arată destul de complicat şi din această perspectivă domnul Simion are măcar 50% şanse de deveni preşedintele României”, a mai spus Remus Ștefureac.

Cea mai mare problemă a lui Nicușor Dan

Sociologul Remus Ştefureac afirmă că, într-o eventuală finală, capacitatea de a absorbi votanţi din alte bazine electorale este diferită la cei trei.

Nicuşor Dan pare cel mai dezavantajat, pentru că în mediul rural şi urbanul mic nu e aproape deloc votat şi, în plus, votanţii PSD vor merge în proporţie de 90% cu Simion în turul II, dacă nu intră un candidat pe care-l percep ca fiind de la partidul lor – adică Ponta ori Antonescu.

„Nu toţi cei trei contracandidaţi ai lui Simion au aceeaşi capacitate de a genera o coaliţie de votanţi din diverse zone. Nicuşor Dan are o problemă în a atrage votanţi în afara marilor oraşe. Plus că, în zona PSD, sprijinul pentru el e aproape inexistent. 9 din 10 votanţi PSD l-ar vota pe Simion şi nu pe Nicuşor Dan...În ceea ce-l priveşte pe domnul Crin Antonescu, e o evaluare doar parţială, pentru că şi subiectul în care a fost implicat, tema legată de declaraţii date înainte de 1989 fostei Securităţi, încă nu e suficient evaluată. Subiectul s-a dezvoltat mai degrabă spre finalul săptămânii trecute. A urmat perioada de Paşte, nu s-au mai făcut măsurători, acest subiect nu e încă suficient evaluat...Antonescu şi Ponta oscilează la 18-19%, Nicuşor Dan a coborât la 15-16%, Lasconi – 7-8%. Simion are 35-38%”, a mai declarat sociologul.

Ce surprize mai pot apărea la viitoarele alegeri

Sociologul a fost întrebat dacă mai este posibil ca la alegerile prezidențiale din mai să mai apară un candidat anonim care să ajungă în turul doi, iar el spune că nu, ci pot fi altfel de surprize.

„Nu, un anonim, nu. Dar un câştigător neaşteptat al alegerilor ar putea fi. Evident, ceea ce s-a întâmplat în noiembrie nu se poate repeta, însă pe de altă parte, dacă analizăm cel puţin datele de până acum – e adevărat, mai sunt două săptămâni până la alegeri şi încă două săptămâni până la turul II, care va decide, de fapt, viitorul preşedinte – constatăm că e o competiţie deschisă şi România s-ar putea trezi cu un preşedinte-surpriză”, a spus el.

„Singura chestiune, apropo de ce spuneaţi despre surprize, ne-surprize, poate aceasta să fie, să apară un element total neaşteptat. Nu-l văd în acest moment, dar doamna Lasconi se află pe un trend crescător evident în acest moment. Mai sunt 2 săptămâni, nu-mi dau seama în ce măsură domnia sa are suficiente resurse pentru a susţine o operaţiune bună de promovare”, a conchis acesta.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
George Simion: Cu siguranţă la nivel internaţional am fost odată promotorii păcii şi trebuie să redevenim făcători de pace
George Simion: Cu siguranţă la nivel internaţional am fost odată promotorii păcii şi trebuie să redevenim făcători de pace

George Simion, candidatul Alianţei pentru Unirea Românilor la alegerile prezidenţiale din luna mai, speră într-o "Românie în care să rămânem nu din obligaţie, ci din convingere". 

Rezultate surprinzătoare într-un sondaj IRSOP: Doi candidați s-au ”desprins de pluton”. 70% dintre români detestă partidele
Rezultate surprinzătoare într-un sondaj IRSOP: Doi candidați s-au ”desprins de pluton”. 70% dintre români detestă partidele

George Simion și Nicușor Dan sunt principalii favoriți la câștigarea prezidențialelor, într-un sondaj IRSOP care îi cotează pe ceilalți candidați cu mult sub cei doi. Pe de altă parte, un număr mare de români nu știu nici măcar un singur candidat.

George Simion a informat americanii despre „lovitura dată democrației”. „M-am asigurat că republicanii cunosc totul”
George Simion a informat americanii despre „lovitura dată democrației”. „M-am asigurat că republicanii cunosc totul”

George Simion anunță că a informat delegația americană despre „lovitura dată democrației”, respectiv anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024.

Sondaj CURS: George Simion – 26%, Crin Antonescu – 23%, Nicușor Dan – 19%, în primul tur. Cine ar câștiga prezidențialele
Sondaj CURS: George Simion – 26%, Crin Antonescu – 23%, Nicușor Dan – 19%, în primul tur. Cine ar câștiga prezidențialele

Un sondaj CURS arată că George Simion ar fi votat de 26% dintre români, urmat de Crin Antonescu – 23% și Nicușor Dan, cu 19%. Victor Ponta ar primi 16% din voturi, în timp ce Elena Lasconi are 8%, potrivit aceleiași cercetări sociologice.

Lovitură pentru George Simion. A pierdut procesul în care contesta că s-ar fi întâlnit cu agenți ai Moscovei
Lovitură pentru George Simion. A pierdut procesul în care contesta că s-ar fi întâlnit cu agenți ai Moscovei

Fostul ministru al Apărării în Republica Moldova Anatol Şalaru anunţă, joi, că a câştigat procesul pe care George Simion i l-a intentat, în urmă cu aproape trei ani, după ce a anunţat că liderul AUR a fost declarat ”persona non grata”.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Nicuşor Dan, despre diaspora: Încercăm ca în lucrurile pe care le va face statul, de acum încolo, ei să fie tot mai prezenţi
Nicuşor Dan, despre diaspora: Încercăm ca în lucrurile pe care le va face statul, de acum încolo, ei să fie tot mai prezenţi

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, despre diaspora, că respectăm votul şi încercăm ca în lucrurile pe care le va face statul român de acum încolo, ei să fie tot mai prezenţi.