Gabriela Firea: „Între locale si prezidenţiale am pierdut în Bucureşti aproape 30.000 de voturi”

Gabriela Firea
Pro TV

Europarlamentarul PSD Gabriela Firea remarcă, într-o postare pe Facebook, că între alegerile locale si prezidenţiale partidul a pierdut în Bucureşti aproape 30 000 de voturi şi face apel cla alegători, în perspectiva alegerilor parlamentare de duminică.

”În vremuri tulburi, cei ce gândesc la fel se unesc. Ştiu să înţeleagă, să cearnă şi să ierte. Sunt capabili să discearnă adevărul, chiar şi când unii îl acoperă cu zgomote de fond sau zgură. Adevărul este că s-au făcut multe lucruri în Bucureşti şi în ţară. Dar trebuie să ne străduim mai mult, să muncim mai temeinic. Vorbesc despre Capitală pentru că aici am lucrat ca senator, primar general, ministru al Familiei. Am avut privilegiul să construiesc echipe, să deblocăm proiecte, să lansăm altele noi, palpabile, de care se bucură oamenii. Am investit în transport mai civilizat, în şcoli şi spitale mai moderne şi mai dotate, în poduri şi pasaje care să fluidizeze traficul, în siguranţa şi confortul tuturor..

Putem, în continuare, să contribuim la dezvoltarea oraşului nostru şi la mai binele tuturor comunităţilor din ţară prin colegii noştri din Parlament, care să alcătuiască o majoritate pentru o guvernare a oamenilor : tineri sau seniori, femei şi bărbaţi, de la oraş sau sat, din sectorul privat sau bugetar”, scrie Firea pe Facebook.
Ea dă asigurări că social-democraţii au experienţă, putere de muncă, soluţii la îndemână, tehnicieni care să ne sprijine când situaţia o cere.

”Şi, cel mai important, am învăţat din greşeli, ştim ce nu a fost ok, ce nu a mers, cum pot fi îmbunătăţite lucrurile. Între alegerile locale si prezidenţiale am pierdut în Bucureşti aproape 30 000 de voturi. Asta înseamnă că o bună parte dintre cei care ne-au acordat încrederea lor în primăvară nu ne-au mai girat şi acum. A fost o campanie grea, atipică, sunt multe lucruri de spus, analizat şi îmbunătăţit. Este timp după alegeri. Acum vă rog să acordaţi încrederea colegilor noştri social democraţi de la Senat şi Camera Deputaţilor. Îi cunosc, sunt oameni buni, profesionişti, dornici să muncească în Parlament pentru dezvoltarea Bucureştiului şi a întregii ţări”afirmî Gabriela Firea, fost primar al Capitalei.

Ea subliniază că valurile politice vin şi se retrag, moda candidaţilor de un anumit tip se schimbă dar lucrurile durabile rămân pentru folosul oamenilor, enumerând proiecte din mandatul său de primar general : podurile Ciurel şi Nicolae Grigorescu, Spitalul de copii Gomoiu, Spitalul de ortopedie Foişor, cel de reumatologie Stoia, 600 autobuze noi, investiţii de sute de milioane de euro în şcoli, spitale, parcuri, în creşterea natalităţii.

Citește și
gabriela firea
Ce a făcut Gabriela Firea în prima zi în Parlamentul European. ”O victorie pentru România”

”Celor care ne-aţi susţinut la locale, dar şi acum, vă mulţumesc din nou şi vă aştept duminică la vot. Un vot pentru competenţă, dedicare şi dorinţa de a îmbunătaţi viata semenilor. Numai împreună putem fi o forţă reală care să poată pune în aplicare la modul concret ceea ce se promite în broşurile de campanie. Am dovedit asta şi ne implicăm pentru a performa din nou”, conchide Firea.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Gabriela Firea: Am votat cu gândul la tineri, familii, femei, copii, bunici. În speranţa că viaţa lor va fi mai bună
Gabriela Firea: Am votat cu gândul la tineri, familii, femei, copii, bunici. În speranţa că viaţa lor va fi mai bună

Europarlamentarul PSD Gabriela Firea, afirmă, după ce a votat la primul tur al alegerilor prezidenţiale, că a votat cu gândul la tineri, familii, femei, copii, bunici.

Ce a făcut Gabriela Firea în prima zi în Parlamentul European. ”O victorie pentru România”
Ce a făcut Gabriela Firea în prima zi în Parlamentul European. ”O victorie pentru România”

Preşedinta PSd Bucureşti, Gabriela Firea, anunţă după prima zi în mandatul din Parlamentul Europea că îşi începe activitatea şi în cele două comisii din care va face parte, FEMM - Comisia pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen şi CULT. 

România are doi vicepreședinți în Parlamentul European. Gabriela Firea, la primul mandat: Nu consider că este o retrogradare
România are doi vicepreședinți în Parlamentul European. Gabriela Firea, la primul mandat: Nu consider că este o retrogradare

La Strasbourg, în Franța, europarlamentarii și-au preluat mandatul pentru următorii cinci ani. Printre ei, și cei 33 de deputați români. 

Recomandări
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”

Președintele american Donald Trump a declarat că intenționează să impună un taxe vamale de 50% asupra importurilor din Uniunea Europeană de la 1 iunie, afirmând că discuțiile cu blocul comunitar "nu duc nicăieri".  

Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață
Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până sâmbătă dimineaţa în întreaga ţară, precum şi o informare de averse şi vijelii.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.