Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Alegerile din Sectorul 1 nu vor fi reluate. Decizie a Biroului Electoral Central

Cererea de anulare a alegerilor din Sectorul 1 al Capitalei a fost respinsă, sâmbătă seară, de către Biroul Electoral Central. Solicitarea fusese înaintată de Alianţa Dreapta Unită USR - PMP - Forţa Dreptei.

Potrivit unui comunicat al BEC, în şedinţa de sâmbătă au fost date mai multe hotărâri şi decizii de respingere privind renumărarea de voturi sau anularea alegerilor în diferite circumscripţii din ţară.

Printre acestea s-a aflat şi cererea Alianţei Dreapta Unită care solicita anularea alegerilor în Circumscripţia Electorală Sectorul 1 - Municipiul Bucureşti, conform Agerpres.

Totodată, BEC a respins şi cererile de renumărare a voturilor formulate de Partidul Reînnoim Proiectul European al României, la nivelul a 117 secţii de votare din judeţul Mureş şi la nivelul a 82 secţii din judeţul Iaşi.

Sursa: Agerpres

Etichete: alegeri 2024

Dată publicare: 16-06-2024 07:20

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult