Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Alertă în Târgoviște, după un incendiu violent produs chiar lângă noul mall

Your browser doesn't HTML5 video.

S-a dat alarma lângă noul mall din Târgovişte, după ce o hală dezafectată a fost cuprinsă de flăcări. În scurt timp, zona a fost invadată de un nor de fum gros.

Trei echipaje de la pompieri au intervenit de urgenţă pentru că vâlvătăile ameninţau să se extindă şi la clădirile învecinate. Clădirea cuprinsă de flăcările uriaşe aparţine Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi face parte din fosta unitate militară de la gară din Târgovişte. Mai mulţi trecători au văzut norul de fum ce se întindea spre mall şi au dat alarma. Martor: "Am crezut în prima fază că s-a dat foc la vegetaţie, am văzut că arde, a apărut şi prima maşină de poliţie, au venit cei de la Locală".

Martorii au sunat la 112, iar la faţa locului s-au mobilizat mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa. Chiar în aceste momente militarii se lupta cu flăcările. Deocamdată, nu este cunoscută cauza incendiului.

Gabriela Gătej, purtător de cuvânt ISU Dâmboviţa: ”Trei echipaje de pompieri, mai precis 14 pompieri au acționat cu trei autospeciale cu apă şi spumă este o suprafață de aproximativ 300 de metri pătraţi”. Pompierii şi poliţiştii au deschis o anchetă şi urmează să stabilească exact cauza incendiului.

Sursa: StirilePROTV

Etichete: mall

Dată publicare: 26-08-2020 08:50

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult