Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Prințul Paul al României a fost arestat la Paris. România reîncepe procedurile de extrădare pentru a treia oară

Your browser doesn't HTML5 video.

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a fost plasat în arest la domiciliu la Paris, luni dimineaţă, în baza mandatului de arestare european emis de autorităţile române, afirmă surse judiciare.

La aproape 76 de ani prințul Paul al României își continuă popea judiciară. Luni dimineață, puțin înainte de ora 6:00 poliția pariziană l-a prins acasă și nu l-a mai dus în arestul poliției, nici la închisoare. L-a plasat direct în arest la domiciliu. Asta pentru că nepotul regelui Carol al II-lea este vizat de un nou mandat european de arestare, emis de Curtea de Apel Brașov, după ce la sfârșitul anului 2020 a fost condamnat definitiv la 3 ani și patru luni pentru acuzații de corupție în dosarul Ferma Băneasa.

De altfel, în vara lui 2022, prințul Paul, a mai fost arestat la Paris pentru a fi trimis în țară ca să-și spășească pedeapsa. Însă după luni bune de proceduri judiciare, justiția ză a refuzat să pună în aplicare acel mandat european de arestare, așa că el și-a văzut liniștit de treabă. Doar că anul trecut, tot prin aprilie, el a fost arestat în Malta, tot în baza acelui mandat european de arestare. Însă nici de acea dată autoritățile de la București nu s-au dovedit convingătoare pentru a-l aduce în țară ca să-și spășească pedeapsa.

Așadar, a treia a oară s-ar putea să fie cu noroc pentru autoritățile judiciare și cu ghinion pentru prințul Paul, însă soarta lui va fi decisă tot de instanțele de judecată, cele care vor lua în dezbatere noua solicitare a autorităților române și tot ele fiind cele care vor trebui să decidă dacă îl trimit sau nu în țară pentru a fi închis și să-și spășească astfel acea condamnare de 3 ani și patru luni de închisoare.

Sursa: News.ro

Etichete: extradare

Dată publicare: 07-04-2025 11:29

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult