Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Tribunalul Bucureşti este aşteptat să se pronunţe joi asupra solicitării DNA de arestare preventivă a lui Vlad Oprea

Tribunalul Bucureşti este aşteptat să se pronunţe joi cu privire la solicitarea DNA de arestare preventivă a primarului din Sinaia, Vlad Oprea, suspectat că a încălcat obligaţiile impuse prin măsura controlului judiciar.

Un complet din cadrul Tribunalului Bucureşti este aşteptat să se pronunţe, joi, în legătură cu solicitarea DNA de înlocuire a controlului judiciar cu măsura arestării preventive în cazul lui Vlad Oprea, primarul oraşului Sinaia, inculpat pentru corupţie şi acuzat că a încălcat termenii controlului judiciar.

Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat judecătorilor înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu arestul preventiv în cazul lui Vlad Oprea, procurorii susţinând că edilul din Sinaia a încălcat controlul judiciar pe cauţiune. Procurorii afirmă că acesta ar fi încălcat obligaţia de a nu exercita funcţia de primar, iar în lunile martie şi aprilie ar fi dat dispoziţii directe viceprimarului, cu privire la atribuţii referitoare la bugetul oraşului, la relaţia cu Consiliul Local şi la serviciile publice.

Luni, procurorii au făcut percheziţii în biroul viceprimarului din Sinaia şi al secretarei acestuia.

În replică, Vlad Oprea susţine că afirmaţiile privind încălcarea termenilor controlului judiciar în ceea ce îl priveşte sunt ”complet nereale şi reprezintă pure speculaţii”.

Citește și
Vlad Oprea
Vlad Oprea, în fața judecătorilor. Primarul din Sinaia ar putea rămâne fără libertate și casa mamei sale

Sursa: News.ro

Etichete: vlad oprea

Dată publicare: 15-05-2025 09:15

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult