Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Horoscop 17 aprilie 2025, cu Neti Sandu. O zodie se bucură de unele privilegii din partea șefilor

Your browser doesn't HTML5 video.

Horoscop 17 aprilie 2025, prezentat de Neti Sandu la Știrile PRO TV. O zi chiar frumoasă. O să putem pune în practică acel ceva la care am visat cu ochii deschiși. Manopera ne aparține.

Vibrația zilei este 8 și o să ne ferim să cheltuim bani fără rost. S-avem grijă.

Horoscop 17 aprilie 2025 BERBEC

Sunt chestiuni care se cer urgent rezolvate, pe care le-ați tot amânat și o să faceți tot posibilul să vă achitați onorabil de toate obligațiile, și la serviciu și acasă.

O să vă lansați într-o aventură profesională ca să faceți dovada unor calități și să vă bucurați de o stabilitate financiară.

Horoscop 17 aprilie 2025 TAUR

Vin de undeva niște bani și o s-aveți pentru cheltuielile curente, dar și pentru o plecare în excursie cu prietenii, la sfârșit de săptămână.

O să vă bucurați de niște avantaje care să vă ușureze munca și o s-aveți spor la treabă.

Horoscop 17 aprilie 2025 GEMENI

Vă gândiți, poate, la o investiție serioasă cu banii din cont și vă consultați cu familia, ca să-și spună fiecare părerea, să luați o decizie de comun acord.

O veste bună de la cineva plecat care vă cheamă acolo ca să luați parte la un eveniment festiv, o aniversare, o nuntă, un botez.

Horoscop 17 aprilie 2025 RAC

Poate vă faceți curaj să vă asociați cu niște oameni care vor să contribuiți cu toată experiența voastră la un proiect care v-ar aduce mari beneficii.

E posibil să întâlniți pe cineva care să vă propună un biznis care să vă și convină.

Horoscop 17 aprilie 2025 LEU

Se-anunță o reușită după o perioadă lungă de efort și o să vă croiți drum spre un alt nivel profesional că mai aveți multe de dovedit.

Se mai adună niște bani în cont și o să-i investiți în casă – dacă asta-și doresc și ai voștri.

Horoscop 17 aprilie 2025 FECIOARĂ

E cineva care vrea să lucrați împreună și o să vă treziți cu oferte, dar intuiția vă spune pe cine să alegeți, ce combinație să faceți.

Vă scoate cineva la plimbare și o să vă spuneți părerea în privința unei posibile relații de cuplu, sunteți pregătiți sau nu.

Horoscop 17 aprilie 2025 BALANȚĂ

O problemă de familie se poate rezolva dacă o să vă implicați cu toții – poate e un eveniment care va avea loc după sărbători și o să munciți la dublu.

Se poate să faceți cunoștință cu cineva cu care vă-nțelegeți, și ați putea forma un cuplu fericit, dacă n-aveți pe nimeni.

Horoscop 17 aprilie 2025 SCORPION

Se observă câștiguri și stabilitate financiară și o să puneți în ordine și tot ce ține de casă și de cheltuielile acestei perioade.

O să culegeți roadele unei munci de durată și o să vreți să mergeți mai departe cu proiectul respectiv.

Horoscop 17 aprilie 2025 SĂGETĂTOR

O să vă bucurați de unele privilegii din partea șefilor și or să vă fie apreciate rezultatele, c-o să faceți performanță.

Bine ar fi să vă mai acordați un plus de atenție ca să fiți în formă, sănătoși – tun, gata să doborâți concurența.

Horoscop 17 aprilie 2025 CAPRICORN

Apar provocări la tot pasul și o să fiți pe fază că sunteți motivați să faceți schimbări majore pentru că e un moment prielnic.

E cineva care poate da sens vieții voastre și o să vă bucurați de experiența traiului în doi, dacă n-aveți partener.

Horoscop 17 aprilie 2025 VĂRSĂTOR

Se pare c-o să vă faceți planuri legate de biznis care ar fi o adevărată provocare pentru voi că aveți idei, inițiative și știți cum să puneți în practică o idee genială.

O apariție surpriză și poate faceți cumva să găsiți o preocupare comună care să vă destindă.

Horoscop 17 aprilie 2025 PEȘTI

Voi vă puteți gândi la o schimbare de macaz, să-ncepți o altă muncă, să vă canalizați resursele într-o activitate care să vă facă să explorați toate calitățile ținute la secret.

Poate dați curs unei invitații ca să cunoașteți mai bine o persoană care vă poate deveni partener de cuplu.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult