Modifica setarile cookie
Toate categoriile

A început pelerinajul la Sf. Dimitrie. Moaștele au fost scoase în fața Catedralei Patriarhale

Your browser doesn't HTML5 video.

De duminică, Bucureştiul este loc de pelerinaj. Creştinii ortodocşi îi sărbătoresc sâmbăta şi duminica viitoare pe Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir și pe Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Capitalei.

Racla cu Sfintele Moaşte a fost scoasă, deja, în pridvorul Catedralei Patriarhale, iar mii de credincioşi au urcat Dealul Mitropoliei pentru a se închina. Pelerini veniţi din toate colțurile țării au format cozi lungi încă de dimineaţă, gata să îi aducă mulţumiri Sfântului Dumitru.

„Ne rugăm pentru sănătatea întregii familii, pentru linişte şi pace. Simt o putere, simt ca Dumnezeu îmi dă aripi să trec peste toate necazurile”

„Ne rugăm de sănătate, linişte, pace, spor şi ajutor. Ne dorim strictul necesar, pentru că situaţia este aşa cum este” spun câțiva credincioși.

Zilele acestea, credincioşii se vor putea închina la moaştele a cinci sfinţi, Dimitrie cel Nou, Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi Sfântul Nectarie. De joi, vor ajunge în Bucureşti și moaştele Sfântului Lazăr, din Cipru. Tot atunci va avea loc o procesiune impresionantă prin centrul oraşului, iar moaștele vor fi aşezate într-un baldachin pe Dealul Patriarhiei.

Citește și
moaste, Parascheva, pelerini
Câți bani a reușit să facă o femeie care a reciclat sute de PET-uri de la Pelerinajul Sfintei Parascheva din Iași

Credincioși: „Ne rugăm la sfântul să fim sănătoşi, familia să fie bine” (...)

„Ieri am fost la Sfânta Parascheva, astăzi, aici la sfântul Dimitrie. Suntem 3 autocare, 150 de persoane”.

Sfinții Dimitrie Izvorâtorul de mir și Dimitrie Cel Nou sunt sărbătoriţi pe 26 şi 27 Octombrie. Pelerinajul din Dealul Mitropoliei se va încheia luni, 28 octombrie. 

Sursa: Pro TV

Etichete: racla

Dată publicare: 20-10-2024 19:22

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult