Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Accident între un microbuz și un autocar, cu 37 de persoane implicate, în Cernavodă. Planul Roșu de Intervenție, dezactivat

Un accident rutier cu 37 de persoane implicate a avut loc vineri după-amiază în Cernavodă. Un autocar și un microbuz s-au ciocnit. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie.

UPDATE:

Planul Roşu de Intervenţie în cazul accidentului între un microbuz şi un autocar, petrecut vineri la Cernavodă, a fost dezactivat, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea". Conform sursei citate, din totalul de 12 persoane din microbuz care au fost transportate la Spitalul Cernavodă, suferind traumatisme minore, cinci dintre acestea au plecat ulterior la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, pentru investigaţii amănunţit. „Cei 23 de pasageri din autocar îşi continuă deplasarea cu un alt autocar spre destinaţie", a mai informat purtătorul de cuvânt al ISU "Dobrogea", Anamaria Stoica.

ȘTIRE INIȚIALĂ:

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea" al judeţului Constanţa, accidentul a avut loc pe podul de la ecluza Cernavodă şi din primele informaţii reiese că persoanele din autocar nu necesită îngrijiri medicale, iar toate cele 13 persoane din microbuz, printre care şapte copii, sunt asistate medical, preluate şi transportate la Spitalul Cernavodă, suferind traumatisme minore. La locul producerii accidentului rutier au fost mobilizate o autospecială de stingere incendii, echipajul de descarcerare, o autospecială de transport personal şi victime multiple, trei ambulanţe SMURD şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean. Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, pe 16 august, în jurul orei 16,00, poliţişti din cadrul Serviciului de Siguranţă Rutieră au fost sesizaţi că pe DN 22 C, în oraşul Cernavodă, s-a produs un accident rutier între un microbuz şi un autocar, care ar fi circulat în aceeaşi direcţie. Cercetarea la faţa locului este în curs de desfăşurare.

Citește și
accident sua
Doi copii proiectați din mașină după un accident au fost filmați când merg de-a bușilea pe autostradă, în SUA | VIDEO

Sursa: Agerpres

Etichete: accident

Dată publicare: 16-08-2024 16:28

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult