Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Accident șocant în Timiș. Mașina în care se afla un tânăr, lovită de tren în timp ce făcea live. Ce spun polițiștii

Your browser doesn't HTML5 video.

Un accident șocant s-a petrecut, joi seară, la o trecere de cale ferată din Timiș. Mașina unui șofer de 27 de ani a fost lovită de tren, iar tânărul a transmis totul în direct, pe rețelele de socializare. Acum este în comă, la spital.  

Polițiștii care fac ancheta cercetează atât varianta unei imprudențe periculoase, dar și varianta că șoferul ar fi încercat să își ia viața.

Accidentul s-a petrecut în Lugoj, după ora zece seara. În filmarea pe care a făcut-o cel de la volan, se observă cum așteaptă la trecerea de cale ferată, unde semaforul arăta culoarea roșie. Este în mașină și se aude muzică în fundal. Apoi imaginea se mișcă ușor când trenul se apropie, și se aude impactul violent.

Echipajele de salvare au ajuns imediat la fața locului, dar tânărul era deja în comă. A fost intubat la spitalul din Lugoj, apoi a fost transferat la Timișoara, în stare gravă.

Bărbatul este căsătorit și are o fetiță de două luni, însă de câteva zile ar fi plecat de acasă. Înainte de accident, le-ar fi spus unor apropiați că vrea să îi vadă și să îi salute, pentru că este foarte supărat.

Citește și
acc neamt - 2
Carnagiu pe E85. Mama însărcinată, tatăl, fata lor și nepotul au murit în timp ce se întorceau acasă de la Sfânta Parascheva

 

Sursa: StirilePROTV

Etichete: cale ferata

Dată publicare: 14-10-2022 12:43

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult