Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Aglomerație infernală la munte. Turiștii au stat pe trei rânduri la coadă la telegondola din Sinaia

Your browser doesn't HTML5 video.

S-a găsit soluţia şi pentru cei care s-au simţit singuri anul acesta. O coadă lungă pe trei rânduri la telegondola care te urca pe munte.

În Sinaia de pildă unii turişti şi-au petrecut ultima zi a anului într-o baie de mulţime. Trebuie să recunoaştem însă că în final n-au regretat pentru că pe Platoul Bucegilor s-au bucurat de zări albastre şi spaţii, nermărginite.

Oamenii s-au dovedit răbdători, însă unii, mai grăbiţi, au strâns rândurile, ca să ajungă mai repede pe munte. Turist: ”Foarte aglomerat, foarte aglomerat. Ce să facem, la Bucureşti e închis peste tot, aşa mai bine aici”. Turist: ”La coadă, da coada e de kilometri. Facem o rundă în sus şi în jos să vedem zăpadă, că n-am văzut deloc anul ăsta„. Dar aşteptarea a meritat, o spun schiorii, chiar dacă sus, pe munte, soarele nu mai părea atât de blând, iar vântul le-a cam dat de furcă. Schior: ”Vântul este foarte puternic, pârtia este minunată. Am făcut vreo 10 ture de la 11. Foarte frumos, peisajul, priveliştea minunată”. Daniel Radu, schior: ”Foarte fain, foarte frumos, fantastic, ultima zi din an e foarte frumos”. În Poiana Braşov nu e zăpadă, aşa că oamenii şi-au căutat alte distracţii. De pildă, o piscină cu bule şi spumă.

Femeie: ”Am venit la o relaxare, este o privelişte fantastică de aici. Suntem o familie şi familia îşi poate rezerva”. Aceşti doi clujeni au ales să-şi petreacă ultima zi a anului într-un loc mai puţin umblat.

Turistă: ”Departe de lumea dezlănţuită, ne bucurăm de tot ce înseamnă natura liberă, aer, soare”.

Citește și
Înșelăciune cu vaccinul COVID, prin SMS. Care sunt persoanele vizate
Medic: Imunitatea oferită de vaccinare este superioară celei obţinute de trecerea prin boală

Turist: ”Auzisem de zona asta că este foarte frumoasă - Şi care sunt planurile pentru noaptea asta? Să stăm liniştiţi, avem o cazare la Buşteni, vom face aşa, un Revelion în doi, romantic”.

Cei mai sportivi şi mai rezistenţi au căutat soarele pe stânci, la escaladă.

 

 

Sursa: Pro TV

Etichete: sinaia

Dată publicare: 31-12-2020 17:46

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult