Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ajutor uriaș pentru Kiev. Suma de bani cu care Uniunea Europeană a sprijinit Ucraina în lupta împotriva agresiunii ruse

De la începutul războiului, Uniunea Europeană şi statele sale membre au oferit Ucrainei o asistenţă de 118 miliarde de euro, a declarat, marţi, un vicepreşedinte al Comisiei Europene, comisarul Valdis Dombrovskis, relatează agenţia HINA.

Potrivit acestuia, până la sfârşitul anului, statele membre vor instrui încă aproximativ 15.000 de soldaţi ucraineni, după ce au instruit deja circa 60.000.

Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei reprezintă "o ameninţare existenţială pentru arhitectura de securitate europeană şi, dacă nu va fi oprit, preşedintele rus Vladimir Putin va ataca şi alte ţări, inclusiv membre ale UE", a susţinut în Parlamentul European comisarul Dombrovskis, fost prim-ministru al Letoniei.

În dezbaterea unei rezoluţii asupra sprijinului continuu pentru Ucraina, care va fi votată joi de Parlamentul European, el a precizat că ajutorul economic şi militar oferit Ucrainei de UE şi de statele membre ale acesteia însumează până în prezent circa 118 miliarde de euro.

Comisarul Dombrovskis a subliniat accelerarea producţiei de muniţii în blocul comunitar, care va avea până la sfârşitul anului în curs o capacitate anuală de producţie de circa 1,4 milioane de obuze de calibrul 155 mm. Tot la capitolul asistenţă militară pentru Kiev, a continuat el, începând din 2022 statele UE au instruit circa 60.000 de soldaţi ucraineni în cadrul misiunii EUMAM, instruirea altor circa 15.000 fiind în desfăşurare.

Citește și
miliardar
Paradisul UE în care oligarhii ruși se plimbă relaxați, iar statul se ploconește pentru banii lor. Vinde și magneți cu Putin

Sursa: Agerpres

Etichete: uniunea europeana

Dată publicare: 17-09-2024 16:55

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult