Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Angajații caselor de pensii din țară, în grevă. Funcționarii cer salarii mai mari

Your browser doesn't HTML5 video.

Cei care au ajuns luni dimineață la casele de pensii din mai multe orașe din țară, au aflat că angajații sunt în grevă, iar ghișeele închise, cel puțin o oră.

Fără prea multe opțiuni, oamenii fie s-au întors din drum, fie au așteptat să se termine protestul. Funcționarii spun că și-au întrerupt activitatea pentru a cere salarii mai mari, și susțin că nu vor renunța la aceste proteste zilnice, până când nu le vor fi crescute lefurile.

Peste 70 de angajați au oprit activitatea la Târgu Mureș

La Târgu Mureș, peste 70 de angajați au oprit orice activitate la birouri și la ghișee preț de oră, nemulțumiți că nu au primit măriri de salarii.

Cei luați pe nepregătite de protestul spontan au fost oamenii, care aveau de depus acte ori de clarificat detalii din dosarele de pensionare.

Cetățean: „Am venit pentru un dosar. Nu am știut de grevă. Eram în trecere. Astăzi. Nu, de abia am ajuns. Sper că până atunci e gata greva”.

Citește și
bani, lei
Gratuit pentru pensionari. Aproximativ 120.000 de bilete pentru tratament balnear, disponibile pentru anul 2023

Cetățean: „Văd că este grevă. Eu vin din Reghin. Nici nu știam că e grevă. M-a surpins. Așa funcționeză lucrurile la noi. Ce să facem?”.

Volumul de muncă se mărește pe zi ce trece

Angajații care au protestat luni spun că tot mai mulți colegi și-au dat demisia în ultima vreme, iar volumul de muncă se mărește de la o zi la alta. La Târgu Mureș, de pildă, aproape 20% dintre funcționari au ieșit din sistem, din cauza lefurilor mici.

Și la Pitești, toți cei 80 de angajați ai Casei de Pensii Argeș au oprit lucrul pentru o oră și jumătate, în semn de protest față de nivelul salariilor care, spun ei, sunt considerabil mai mici decât ale colegilor de la București.

Și aici, oamenii veniți să-și rezolve diverse probleme, la ghișee, au fost nevoiți să aștepte încheierea protestului.

Bărbat: „Și dânșii au dreptate, nu făceau degeaba. Poate e motivat, că nu făcea nimeni de drag, să stăm aici”.

Ionuț Marinescu, lider sindical al Casei de Pensii Argeș: „În data de 26 când protestam noi, săptămâna trecută, angajații de la Finanțe au primit majorări salariale cu 2.400 de lei brut, iar la Argeș, la Casa de Pensii, se spune că nu se poate, că nu sunt bani”.

Protestatarii spun că vor întrerupe zilnic lucrul, la diverse ore, pentru a atrage atenția asupra inechităților din sistemul de salarizare a funcționarilor publici.

Sursa: Pro TV

Etichete: Casa de pensii

Dată publicare: 06-11-2023 13:33

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult