Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O autoutilitară a intrat în refugiul unei staţii de autobuz din Piteşti. Șoferul a fost găsit inconştient

O autoutilitară a intrat, marţi, în refugiul unei staţii de autobuz din municipiul Piteşti, şoferul fiind găsit inconştient.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, evenimentul rutier s-a produs pe bulevardul Nicolae Bălcescu. Pompierii de la Detaşamentul Piteşti au intervenit cu o autospecială, alături de un echipaj SMURD de Terapie Intensivă Mobilă.

„Echipajul medical a identificat o victimă inconştientă, au fost începute manevrele de resuscitare. Victima este şoferul autovehiculului”, au transmis reprezentanţii ISU Argeş.

Conform aceleiaşi surse, şoferul a fost transportat la spital, cu manevre de resuscitare în curs. În urma evenimentului rutier nu s-au înregistrat alte victime.

Sursa: Agerpres

Etichete: autoutilitara

Dată publicare: 09-04-2024 09:17

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult