Avertismentul specialiștilor în resurse umane: Majorările salariale vor fi de sub 10%, în acest an
Your browser doesn't HTML5 video.
Însă nu au stat pe loc nici prețurile alimentelor, carburanților și utilităților, astfel încât puterea de cumpărare a românilor a slăbit serios. În plus, doar în unele sectoare angajatorii au putut să fie generoși.
Cele mai mari salarii din România rămân cele din domeniul IT. Un angajat câștigă, în medie, în mână, peste 10.300 de lei, potrivit datelor Institutului Național de Statistică.
De peste patru ori mai puțin, adică 2.258 de lei net, primesc în medie cei care lucrează în hoteluri și restaurante. Este drept, angajații care lucrează cu clienți mai primesc și bacșiș.
Mihai Roman, profesor de economie la ASE: "Ceea ce putem să constatăm este discrepanța majoră între sectoarele din România. În ceea ce privește sectorul privat, acolo avem o evoluție mult mai rapidă, ceea ce arată o concurență pe piața forței de muncă. În domeniul IT, de exemplu, avem creșteri de aproape 10% de la o lună la alta, ceea ce arată că încă acest sector e foarte competitiv".
În unele domenii, angajatorii au încercat să țină pasul cu scumpirile și au mai plusat.
Au crescut salariile în silviculturăCea mai mare creștere salarială în luna noiembrie față de luna anterioară, de peste 56%, a fost în domeniul silviculturii. Specialiștii INS vorbesc însă de căștiguri suplimentare sezoniere.
În topul creșterilor au fost și cei care lucrează în fabricarea de mașini, utilaje, hârtie ori produse din tutun. Însă, angajații din domeniul transporturilor aeriene, un domeniu afectat în ultima perioadă, au avut parte de scăderi salariale în medie de peste 10 procente.
Dacă tragem linie vedem că salariul mediu net în România a ajuns la 4.141 de lei, arată ultimele date INS, din noiembrie, și este mai mare cu aproape 500 de lei față de aceeași lună a anului trecut. Asta înseamnă un plus de 13,6%.
În aceeași perioadă și prețurile au crescut în medie cu peste 16 procente. Asta înseamnă că de fapt românii își permit mai puțin și diferența reală este de minus 2,7%.
Puterea de cumpărare a scăzut și mai mult, dacă ne gândim că mulți își dau aproape tot salariul pe mâncare, facturi sau transport, unde prețurile au crescut peste medie, cu peste 20% în ultimul an. Iar în unele cazuri salariile nu au crescut mai deloc.
Cetățean: "La mine nu se simte. Niciodată nu vor fi prețurile pe măsura salariului, sau salariul pe măsura prețurilor mai degrabă".
Cetățean: "Salariile ioc. Ce să facem? Renunțăm la multe lucruri ca să ne putem plăti datoriile".
Unele companii din România pregătesc restructurăriIar creșterile salariale de anul acesta se anunță și mai puține.
Elena Antoneac, specialist resurse umane: "Foarte multe proiecte sunt în stand-by. Evident că bătălia pe talente va fi în continuare. Se vor căuta oameni buni pentru că e nevoie, dar creșterile salariale nu vor fi semnificative în anul 2023. Sunt companii care pregătesc restructurări".
Specialiștii în resurse umane vorbesc de majorări de salarii, în 2023, de sub 10%, în timp ce inflația se anunță cel puțin la fel de mare.