Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Bărbat din Galați, mort după ce a fost plimbat cinci zile între spitale. Avea pneumonie, fără Covid

Your browser doesn't HTML5 video.

Caz revoltător în Galați. Plimbat zile în șir între spitale, un bărbat de 46 de ani a murit sub ochii medicilor. Omul a mers pe picioarele lui la spital.

Fără Covid, diagnosticat cu pneumonie, a fost trimis de la o unitate medicală la alta, timp de aproape cinci zile, până când organismul lui a cedat. Iată povestea tristă a unui om care a fost de două ori victimă: a unei boli și a unui sistem medical sufocat, el însuși bolnav și șubred.

Bărbatul, care lucra în construcții, a simțit inițial dureri de spate și a luat un antiinflamator, pentru că se mai tratase așa și în trecut. Când a început să facă însă și febră, soția a sunat la ambulanță, dar a aflat că abia peste două zile ar putea veni un echipaj la domiciliu.

Pentru că se simțea tot mai rău, omul a mers cu un taxi la spital, unde a așteptat 12 ore pe o bancă, în curtea unității medicale, ca să afle rezultatul testului Real Time PCR, pentru a putea fi văzut de un medic.

„În afară de faptul că i-au făcut teste, nu i-au făcut nimic. Toate testele au indicat că este negativ, inclusiv PCR-ul. Problema e că nu s-a uitat nimeni la el. Eu vreau să știu de ce nimeni nu s-a ocupat de el. Eu înțeleg că sunt multe cazuri Covid, dar trebuie să fie și medici care se ocupă de pacienți care nu au Covid”, a transmis soția bărbatului.

Citește și
spital
Scandal la UPU Ploiești. Aparținătorii unui pacient acuză medicii că îi grăbesc moartea: „Vor să-l intubeze”

Pentru că ar fi trebuit să mai aștepte încă 3 ore, a plecat acasă la cerere. Noaptea, a aflat că rezultatul e negativ. Luni dimineață, soția lui a sunat la 112, iar pacientul a fost preluat de o ambulanță și dus din nou la Spitalul de Urgență.

„Semne gripale, păreau, să spunem. Febră, tuse. Echipajul a ajuns la fața locului. L-a găsit cu simptomatologie cu impregnare virală. Testul rapid antigenic, negativ. A fost transportat la spitalul județean, la serviciul de urgență”, a declarat un medic de la Serviciul de Ambulanță Galați.

Omul era vaccinat cu Pfizer, schemă completă, cu a doua doză în august. Abia seară a fost văzut de un medic, după ce zile în șir se chinuise igonorat de un sistem medical aproape în colaps. Și lăsat să moară încet.

„L-a văzut un medic internist, care a zis că trebuie transferat la TBC, deoarece are saturația mică. L-au plimbat degeaba la TBC, fiindcă a fost refuzat, că ei nu au concentratoare mari”, a mai spus soția bărbatului.

„Cu saturație scăzută, sindrom febril, cu stare generală alterată, imaginea radiologică preta la diagnostice diferențiale severe, având în vedere evoluția în 24 de ore. Și a fost returnat pentru investigații de specialitate și consulturi interdisciplinare și mutidisciplinare către Spitalul Județean”, a explicat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pneumoftiziologie Galați.

Peste noapte a fost internat la Terapie Intensivă și, dimineața, soția a fost anunțată că a murit. Periplul a durat nu mai puțin de cinci zile, iar pe certificatul constatator scrie negru pe alb că bărbatul s-a stins din cauza unei pneumonii. Sfâșiată de durere, soția lui a depus o plângere la spital.

„S-au demarat deja verificări, urmând că rezultatele să fie comunicate petentei în termenul legal”, a transmis un medic de la Spitalul Clinic de Urgență Galați.

Femeia a anunțat că va sesiza miercuri și Parchetul. În urma bărbatului a rămas și un băiat de 11 ani.

 

Sursa: Pro TV

Etichete: pacient mort

Dată publicare: 10-11-2021 13:40

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult