Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ce au făcut o femeie și fiul ei după ce au găsit un portofel într-o parcare din Bacău

O femeie în vârstă de 51 de ani şi fiul acesteia, de 19 ani, sunt cercetaţi pentru infracţiunea de furt, după ce ar fi restituit un portofel pe care l-au găsit într-o parcare, însă au înapoiat portofelul, după ce au luat banii care se aflau în el.

 

Potrivit datelor furnizate de Poliţia Judeţeană Bacău, întâmplarea a avut loc în parcarea unui centru comercial din oraş, transmite News.ro. O femeie în vârstă de de 56 de ani a sunat la poliţie şi a reclamat că, în timp ce se afla în parcarea unui centru comercial, a pierdut portofelul care conţinea bani şi acte de identitate, iar acesta i-a fost restituit de două persoane necunoscute, însă fără suma de bani deţinută. „În scurt timp, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au identificat două persoane bănuite de comiterea infracţiunii reclamate, respectiv o femeie de 51 de ani şi fiul acesteia, de 19 ani, din comuna Parava. Ca urmare a controlului corporal efectuat de poliţişti, asupra tânărului în cauză a fost identificată suma de 4.080 de lei, ce a fost restituită păgubitei”, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău. Pe numele celor doi poliţiştii au deschis dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt.

Sursa: News.ro

Etichete: portofel

Dată publicare: 12-03-2021 16:00

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult