Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ce spune legea despre vecinii de la bloc care dau găuri cu bormaşina

Specialiştii spun că nu există de fapt o „lege a bormaşinii”- dar există prevederi legale care li se aplică celor care fac zgomot, în anumite condiţii.

Potrivit Avocatnet.ro, există legi prin care cei ce folosesc bormaşina, sau alte surse de zgomot care îi deranjează pe vecini, pot fi amendaţi. Astfel, Legea nr. 61/1991 prevede că "(...) tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00-8,00 și 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora”:

Amenda pentru nerespectarea orelor de liniște este, în acest moment, între 500 și 1.500 de lei.

În acest moment este însă aproape să fie adoptată o modificare ce înăspreşte legea şi prevede noi intervale şi amenzi mult mai mari.

Citeşte pe AvocatNet.ro ce prevede noua lege.

Citește și
gaura, statie spatiala internationala, bormasina,
Americanii râd de ruși. Ce ar fi produs gaura care a declanșat alertă în spațiu pe ISS

Sursa: Pro TV

Etichete: bormasina

Dată publicare: 05-11-2018 10:38

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult