Ciolacu pretinde că inflația scade lunar în România, dar uită să spună că e la cel mai înalt nivel din UE
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că inflaţia este pe un trend descendent, iar acest lucru se observă în fiecare lună. El a reafirmat că procentul cu care veniturile populaţiei au crescut este mai mare decât procentul cu care preţurile s-au majorat, transmite news.ro.
„Am preluat o inflaţie medie de 13,8% anul trecut, în acest moment creşterile sunt de 13,5% pe persoană şi peste 13,8% pe familie. Cu adevărat, scumpirile au fost de 11,5%. Este o diferenţă mică procentuală, dar ne arată trendul din acest moment. Faptul că lună de lună reuşim să ducem inflaţia într-un trend descendent, chiar accelerat, mie personal, îmi arată foarte clar că suntem în drumul economic corect”, a afirmat Marcel Ciolacu în discursul ţinut sâmbătă, la evenimentul de lansare a candidaţilor PSD Argeş pentru alegerile locale din 9 iunie.
România a avut cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei din UE şi în luna februarie. Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a scăzut în luna februarie până la 2,8%, de la un nivel de 3,1% în ianuarie, însă România este, pentru a doua lună consecutiv, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar - 7,1%.
Sâmbătă, premierul a lăudat-o pe argeşeanca Simona Bucura Oprescu, spunând că aceasta poate rămâne în istoria Guvernului ca cel mai performant ministru al Muncii.
Premierul a mai spus că investiţii în valoare 1,5 miliarde euro sunt în derulare în prezent, în judeţul Argeş, el dând ca exemple investiţiile în infrastructura rutieră. Ciolacu a ţinut să sublinieze că sute de mii de angajaţi, pensionari şi copii argeşeni au venituri majorate.
„Asta înseamnă stabilitate, asta înseamnă expertiză, implicare şi acesta este adevărul: oamenii cunosc acest lucru”, a conchis premierul României.