Condamnarea primită de criminalul de la Onești și soția lui. Doi muncitori au fost sechestrați și uciși
31-10-2024 | 15:30
Your browser doesn't HTML5 video.
Moroșan Gheorghe, autorul crimelor din Onești din martie 2021, și soția sa, Moroșan Aurelea, și-au primit condamnările, vineri.
Astfel, Moroșan Gheorghe a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, iar Moroșan Aurelea a primit 12 ani de închisoare. Pronunțarea în acest caz a stabilit și daune morale de 2.000.000 de euro. Cazul crimelor de la Onești În blocul cu patru etaje din Onești, coșmarul a început la ora 11 și 47 de minute. Printr-un apel la 112, care s-a întrerupt brusc, Gheorghe Moroșan a anunțat că este înarmat cu un cuțit și a amenințat că nu va ezită să îl folosească. Despre ostatici - inițial - nu a pomenit nimic. Doi polițiști au fost trimiși să verifice situația și, cinci minute mai târziu, au ajuns în față imobilului. Atunci s-a aflat că Moroșan i-a sechestrat pe muncitori. Situația devenea gravă și s-a cerut suplimentarea forțelor de intervenție cu încă șapte polițiști. Un negociator din cadrul serviciilor speciale a fost trimis să îl convingă pe agresor să îi elibereze pe captivi. Adjunctul șefului poliției din Onești se știa cu Moroșan și a inițiat primele discuții. Ca să arate că are intenții serioase, Moroșan i-a adus pe balcon pe bărbații pe care îi ținea captivi. Muncitorii prinși de Moroșan fuseseră trimiși acolo de firma care deținea apartamentul. Societatea câștigase locuința în instanță - în contul unei daune provocată de soția individului. Moroșan nu s-a împăcat niciodată cu ideea că a pierdut casa. Morașan a mers la fosta lui locuința împreună cu soția care a stat într-un apartament vecin cu cel în care erau ținuți captivii. Nu a colabarat cu polițiștii, ba chiar le-a transmis la telefon că își susține bărbatul. Ajunși într-un impas, la ora 13.53, polițiștii au suplimentat forțele și au schimbat negociatorul. A fost adus din libere, un ofițer de la Poliția din Bacău. Nici acesta nu a reușit să îl potolească pe agresor. Cristian Gheorghe, director adjunct investigații criminale IGPR: "A soliciat să i se restituie actul de proprietate sau 300.000 de euro, dacă aude mișcare pe scară va trece la executarea celor doi ostatici. Telefonul mobil a fost preluat de un ostatic și a zis că e legat și că va fi ucis dacă se aude mișcare la ușa sau pe scară." 5 minute și 40 de secunde a durat acest apel. Peste două ore a mai urmat unul. Moroșan a spus că nu mai vrea să stea de vorba cu polițiștii și a cerut să i se facă legătura cu persoane importante din stat. Operatorul de la 112 a încercat 12 minute să îl calmeze - la fel cum făcuse și negociatorul. La 16.55, în apartament s-a dezlănțuit iadul. După ce au deschis ușa, polițiștii au trast gloanțe de cauciuc și de război. Gheorghe Moroșan a fost rănit la mâini și la picioare. Bărbații pe care îi ținea în locuință aveau răni pe tot corpul. Unul a murit acolo. Celălalt la spital. Amândoi zăceau pe balcon când au intrat agenții. Apoi, nici negociatorul nu ar fi procedat bine. Tudorel Butoi: "Negociatorul trebuia să vină de mână cu unu, doi, reprezentanți ai firmei care i-au luat omului apartamentului, că nu e treaba poliției, să vină cu geanta cu bani pe care omul o pretindea și să medieze discuțiile dintre acest făptuitor nefericit de crime și cei de la firmele astea." Cine este criminalul din Onești Furia suspectului din Oneşti vine dintr-o situaţie petrecută în urmă cu 11 ani. Atunci, bărbatul şi-a pierdut apartamentul în urma unei sentinţe judecătoreşti. Pentru că era plecat în momentul executării silite, a cerut ani la rând să vadă hotărârea judecătorească, document pe care l-a revendicat şi în timpul luării de ostatici. Poliţiştii i l-au adus într-un final, însă trecuse deja la fapte. În 2010, pe când suspectul Gheorghe Moroşan era plecat la muncă în Italia, familia sa ar fi fost evacuată forţat din apartament. Moroşan şi-a povestit propria variantă într-un live făcut pe Facebook în anul 2018. "Unul din jandarmi i-a pus fiicei mele pistolul la cap, că dacă nu părăseşte apartamentul o împuşcă, i-a pus cătuşele la mâini şi a dat-o afară din apartament. Am venit în ţară, am încercat să-mi recuperez lucrurile din apartament, dar nu s-a putut face nimic. Am făcut mai multe plângeri penale, nenumărate, împotriva acestui executor. Eu nu întrebam decât: unde e hotărârea judecătorească care le-a dat dreptul să-mi intre în apartament şi să fiu executat silit? Bunurile au dispărut. E gol. Mi-au luat şi geamurile termopane", a spus bărbatul. La finalul intervenţiei din 2018, acelaşi Moroşan a ameninţat că îşi va face singur dreptate, cu arma. Suspectul de 68 de ani a fost de profesie mecanic de locomotivă, iar ulterior şofer de tir, însă între timp s-a pensionat. În prezent locuia cu soţia şi soacra, la ţară. Un cunoscut povesteşte un alt episod în care Moroşan a fost agresiv. Moroşan a fost de-a lungul vieţii condamnat de 4 ori, atât în ţara cât şi în Italia: pentru furt, vătămare corporală şi conducere sub influenţa alcoolului.
Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News
Ultimele stiri
{{date}} {{title}}
Parteneri
Citește mai mult