Modifica setarile cookie
Toate categoriile

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul în care Andrei a fost ucis de iubita sa. Laura l-a lovit cu mașina

Your browser doesn't HTML5 video.

Parchetul Militar investighează moartea unui soldat de 30 de ani din Galați, care a murit pe motocicletă, acroșat de mașina condusă de iubita lui, angajată și ea în armată. 

Cei doi mergeau în aceeași direcție și, spun polițiștii, ea l-ar fi lovit când a trecut de o bandă pe alta. Aceștia verifică dacă nu cumva a existat o șicană, înainte de impact. Iubita soldatului mort nu era sub influența alcoolului, când a avut loc nenoricirea.

Atenție, urmează detalii, care vă pot afecta emoțional.

Andrei era soldat la Batalionul 300 Infanterie Mecanizată și instructor de fitness. Accidentul în care și-a pierdut viața a avut loc la câteva sute de metri de mall-ul din Galați. Se pare că plecase de acolo în același moment cu iubita lui.

Citește și
Anchetă la Ambulanța Gorj, după ce o doctoriță cu fractură la picior a fost „uitată” jumătate de oră în mașină
Un motociclist și-a găsit sfârșitul pe un drum din Galaţi. A fost lovit de o şoferiţă şi proiectat într-un stâlp
Un martor a văzut momentul tragediei

El era pe motocicletă, pe bandă întâi, iar ea cu mașina, pe banda a doua. Poliția spune că motocicleta lui Andrei a fost proiectată într-un stâlp de pe marginea drumului după ce a fost acroșată de mașina femeii în momentul în care aceasta a schimbat direcția de deplasare, din banda a doua în prima bandă de circulație.

Martor: „Amândoi veneau din partea aceea și la un moment dat de pe banda doi, doamna care era la volan a intrat pe banda unu și a intrat peste motociclist și a fost fatal”.

Mihai Polinschi, directorul medical al Ambulanței Galați: „A fost în stop cardiorespirator, pacientul a fost declarat decedat având în vedere gravitatea leziunilor maxime”.

Iubita lui Andrei lucrează și ea în armată iar ancheta în cazului accidentului a fost preluată de Parchetul Militar. Cercetările se fac pentru ucidere din culpă.

Laura, iubita lui Andrei: „Este o anchetă în desfășurare, nu știu dacă am voie să discut și nici nu pot pentru că este foarte greu totul. S-a întâmplat un accident teribil. Teribil”.

Andrei ar fi avut o ceartă cu iubita înainte de a muri

În anchetă urmează să fie audiați mai mulți apropiați ai cuplului. Se verifică o informație potrivit căreia, cei doi, înainte de accident, ar fi avut o discuție aprinsă. Iar o expertiză criminalistică vă trebui să stabiliească împrejurările impactului dintre motocicleta lui Andrei și mașina iubitei lui - pentru că, în acest moment, nu este exclusă varianta unor șicane în trafic.

Ionuț Pavăl, colegul lui Andrei: „Era prietena lui care l-a acroșat sau el s-a lovit de mașină. Genul de motor pe care-l conducea Andrei e o vitezană, dac-ai pișcat accelerația-n câteva secunde poți s-ajungi la viteză destul de mare, iar ceilalți participanți la trafic cred că le este imposibil să te zărească, e vorba de secunde. L-a acroșat foarte puțin”.

Andrei și iubita lui aveau o relație, spun apropiații lor, de cel puțin 3 ani. Cunoscuții spun că nu știu să fi avut probleme în cuplu.

Ionuț Pavăl, colegul lui Andrei: „Prietena lui o fată ok, nu au fost probleme niciodată, păcat și de ea, numai în pielea ei să nu fii. Pedeapsă mai mare decât să fii în piele ei nu există”.

Andrei avea 30 de ani.

Sursa: Pro TV

Etichete: motocicleta

Dată publicare: 28-10-2024 19:13

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult