Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Dîncu, despre livrarea de armament către Ucraina: Noi nu am avut cereri, ne-am focusat pe zona umanitară

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu a declarat, vineri, despre livrarea de armament către Ucraina, că în acest moment, ţara noastră nu a avut cereri.

”Ne-am focusat pe zona umanitară, pe HUB-ul nostru umanitar de la Suceava, însă în viitor analizăm şi sigur că vom lua cu transparenţă decizii pe care le vom anunţa public”, a mai spus el.

Ministrul Apărării a fost întrebat dacă va trimite România arme către Ucraina, el precizând că nu există cereri în acest sens, la acest moment.

”Nu avem în acest moment cereri în acest sens, în momentul acesta nu avem operaţiuni de genul acesta. Sigur că lucrurile evoluează, vom vedea ce hotărâri se iau şi în alte locuri”, a spus ministrul Dîncu, potrivit news.ro.

El a precizat că a participat, la Baza aeriană de la Ramstein, săptămâna aceasta, la acea conferinţă în care s-a discutat foarte mult şi de viitor, ce se va întâmpla în viitor cu securitatea acestei zone, securitatea Flancului estic.

Citește și
Vasile Dincu
Vasile Dîncu, despre situația din Transnistria: „Nu cred că există niciun fel de posibilitate de război în Republica Moldova”

”Au participat peste 40 de naţiuni, ne-am întâlnit şi cu delegaţia ucraineană şi s-a discutat mult despre viitor şi o viitoare coordonare a sprijinului care va fi dat Ucrainei. În acest moment, noi nu am avut cereri, ne-am focusat pe zona umanitară, pe HUB-ul nostru umanitar de la Suceava, însă în viitor analizăm şi sigur că vom lua cu transparenţă decizii pe care le vom anunţa public.

Sursa: News.ro

Etichete: arme

Dată publicare: 29-04-2022 11:43

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult