Modifica setarile cookie
Toate categoriile

DNSC: „Nu vorbi cu persoane pe care nu le cunoşti! Reţine ce ai învăţat în copilărie şi aplică în activitatea din online”

Directoratul Naţional pentru Securitate Cibernetică (DNSC) recomandă, luni, aplicarea în mediul online a unor învăţăminte din copilărie – „nu vorbi cu persoane pe care nu le cunoşti”.  

„Reţine ce ai învăţat în copilărie şi aplică în activitatea din online. Evită interacţiunea cu utilizatori pe care nu îi cunoşti personal, ori cu care nu ai mai intrat în de mult timp”, a transmis, luni, DNSC.

Specialiştii precizează că atacatorii îi pot impersona şi se pot folosi de încrederea generată pentru a te convinge să faci anumite acţiuni dăunătoare pentru tine, datele ori dispozitivele tale.

„Pune mereu întrebări de control sau verifică pe un canal diferit de comunicare dacă într-adevăr în spetele contului care ţi-a lăsat un mesaj este persoana pe care ai cunoscut-o la un moment dat”, au mai transmis specialiştii.

Octombrie este Luna europeană a securităţii cibernetice.

Citește și
polițist
Cine este polițistul din Giurgiu care agresa fizic şi verbal copii instituţionalizaţi

Sursa: News.ro

Etichete: myimpact

Dată publicare: 09-10-2023 11:40

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult