Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Doi foști angajați ai unei mari platforme de comerț online furau voucherele clienților pentru a cumpăra, gratuit, produse

Your browser doesn't HTML5 video.

Doi tineri, foști angajați ai unei mari platforme de comerț online, sunt cercetați pentru că ar fi accesat ilegal sistemul informatic al companiei, pentru a se aproviziona, gratuit, cu diverse produse.

Au fost prinși în flagrant, când ridicau marfa de la un punct de livrare din Ploiești.

Cei doi angajați, din Buzău și Dâmbovița, au profitat de poziția lor pentru a lua din sistemul informatic voucherele de reduceri ce se cuveneau altor clienți, de bună credință, spun anchetatorii. Apoi, ar fi creat 75 de adrese de e-mail, folosindu-se de date de identificare fictive, pe care le-ar fi utilizat pentru a plasa comenzile.

Totul era achitat cu voucherele de reduceri obținute ilegal. Ridicau personal bunurile, de la diferite puncte de livrare din Ploiești. Ar fi vândut, ulterior, o parte din produse, pentru a face rost de bani gheață.

Prejudiciul se ridică la 210.000 lei, iar faptele s-ar fi desfășurat pe parcursul a doi ani.

Citește și
clanul ghiocel
Cum acționa Clanul Ghiocel în SUA, unde a strâns o avere de 1,4 milioane de dolari, pe care a expediat-o în România

Cei doi suspecți, de 26 și 28 de ani, sunt cercetați acum sub control judiciar, pentru fraudă informatică și accesare ilegală a unui sistem informatic.

Sursa: Pro TV

Etichete: vouchere

Dată publicare: 17-03-2023 13:24

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult