Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Doi tineri, suspectați că au furat 71 de tablete de la Şcoala Gimnazială „George Bacovia”. Cei doi au fost reținuți

Your browser doesn't HTML5 video.

Doi tineri, în vârstă de 17 şi 21 de ani, suspectaţi că au furat 71 de tablete de la Școala Gimnazială „George Bacovia” din Bucureşti, au fost reţinuţi.  

„La data de 31 iulie 2023, poliţistii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 16 Poliţie au pus în aplicare două mandate de aducere, emise pe numele a doi bărbaţi, în vârstă de 18, respectiv 21 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de furt calificat, prejudiciul fiind de peste 100.000 de lei”, au transmis, marţi, poliţiștii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Poliţişti din cadrul Secţiei 16 Poliţie au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în perioada 22-23 iulie 2023, din interiorul Școlii Gimnaziale „George Bacovia” din Bucureşti, ar fi fost furate 71 de tablete.

Tabletele au fost sustrase de tânărul de 18 ani, cu ajutorul celui de 21 de ani.

Luni, cei doi tineri au fost depistaţi şi duşi la audieri.

Citește și
amenzi poliția rutieră
Veste importantă pentru șoferi. Amenzile date de polițiștii rutieri vor putea fi plătite pe loc

Până acum au fost recuperate 12 tablete din cele 71.

„De asemenea, în urma activităţilor specifice poliţieneşti, au fost recuperate 12 tablete din cele 71 pe care aceştia le-ar fi sustras. În baza probatoriului istrat, cei în cauză au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală”, au mai transmis poliţiștii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Cercetările sunt continuate de către Secţia 16 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi complicitate la furt calificat.

Sursa: StirilePROTV

Etichete: tablete

Dată publicare: 01-08-2023 10:56

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult