Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Operațiune de amploare în București și 7 județe. Aproximativ 200 de polițiști și jandarmi fac percheziții

Peste 200 de forţe MAI efectuează, marţi, percheziţii în mai multe judeţe şi în Bucureşti, într-un dosar privind un grup infracţional organizat, înşelăciune, fals în înscrisuri şi uz de fals. Prejudiciul estimat adus statului este de 1,8 milioane lei.

”Astăzi, 20 mai, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, pun în aplicare 39 de mandate de percheziţie domiciliară. Activităţile se desfăşoară în judeţele Vâlcea, Argeş, Gorj, Olt, Alba, Giurgiu, Ilfov, precum şi în municipiul Bucureşti”, a transmis, marţi, IPJ Vâlcea.

IPJ Vâlcea menţionează că acţiunea are loc în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, care vizează săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la aproximativ 1.800.000 de lei.

”Totodată, vor fi puse în aplicare 29 de mandate de aducere emise pe numele persoanelor cercetate în cauză. Activităţile beneficiază de sprijinul poliţiştilor inspectoratelor de poliţie judeţene din zonele în care au loc percheziţiile, precum şi al jandarmilor”, a mai transmis sursa citată.

Citește și
chris brown
Cântăreţul Chris Brown, pus sub acuzare pentru agresiune şi vătămare corporală în Regatul Unit

În total, aproximativ 200 de forţe participă la această acţiune.

Sursa: News.ro

Etichete: uz de fals

Dată publicare: 20-05-2025 12:25

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult