Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Începe construcţia primului pod rutier peste Prut din ultimii 35 de ani. Va lega autostrada Unirii de Republica Moldova

Your browser doesn't HTML5 video.

În trei zile începe construcția podului de la Ungheni, care o să lege autostrada Unirii de Republica Moldova. Va fi primul pod ridicat de România peste Prut după 1989, iar în faza de proiectare mai sunt patru.

Toate sunt necesare pentru ca mărfurile să treacă mai repede granița dintr-o parte în alta. Afacerile României cu Republica Moldova au depășit, anul trecut, 3,3 miliarde de dolari.

Construcția, lungă de 261 de metri, va fi alcătuită din două poduri paralele, apropiate la un metru distanță, având fiecare câte două benzi pe sens și trotuare. Proiectul include și un punct de trecere frontieră, dotat cu parcări și spații închise pentru verificarea amănunțită a mijloacelor de transport.

Podul face parte din proiectul strategic al Autostrăzii Unirii A8, care va lega Târgu Mureș - Iași - Ungheni de frontiera cu Republica Moldova. Investiția este finanțată din fonduri europene, iar valoarea proiectului depășește 30 de milioane de euro.

Podul a devenit necesar odată cu intensificarea relațiilor comerciale cu Republica Moldova. Anul trecut am trimis peste Prut mărfuri de aproape 2,3 miliarde de euro. Am importat de acolo cabluri, floarea-soarelui, grâu, vin, struguri și alte produse de peste 1 miliard de euro.

Citește și
romania ucraina steag
Guvernul Ucrainei a aprobat un acord cu România pentru construirea unui pod rutier peste râul Tisa
Date oficiale privind exporturile și importurile

Export: 2,259 miliarde de euro

• Uleiuri din petrol - 678 milioane de euro • Deșeuri de fontă, fier sau oțel - 94 milioane de euro • Autovehicule și părți ale acestora - 73 milioane de euro • Insecticide și fungicide - 40 milioane de euro • Medicamente - 30 milioane de euro

Import: 1,129 miliarde euro • Cabluri - 232 milioane de euro • Semințe de floarea-soarelui - 128 milioane de euro • Bare din fier sau oțel - 95 milioane de euro • Grâu - 90 milioane de euro • Vin - 36 milioane de euro • Semințe de rapiță - 30 milioane de euro • Struguri - 27 milioane de euro

Sursa: INS

Paul Butnariu, președintele Camerei de Comerț Iași: „În primul rând produsele pe care le aduce Republica Moldova în România și în UE sunt produse agroalimentare și desigur principalul serviciu de export - serviciul de transporturi."

Radu Dinescu, președintele Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri: „Practic, accesul va fi mult mai facil cu costuri mai mici și cred că relațiile economice dintre cele două țări se vor putea dezvolta într-un ritm mult mai rapid."

Avertisment din partea experților în infrastructură

Asociația PRO Infrastructură spune însă că ne bucurăm prea devreme. Potrivit contractului de execuție, podul va fi gata în toamna anului viitor, însă autostrada Unirii, care ar trebui să ne ducă până la el, ar urma să fie terminată abia peste 3 ani.

Ionuț Ciurea, Asociația PRO Infrastructura: „Acest pod de sine stătător nu rezolvă mai nimic sau nimic pentru că va face legătura cu Republica Moldova pe un drum județean."

Alte 4 poduri peste Prut sunt în faza de proiectare.

Sursa: Pro TV

Etichete: ungheni

Dată publicare: 23-04-2025 19:19

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult