Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Laboratoarele mai multor spitale din Dolj au refuzat să primească teste COVID-19 pentru DSP

Your browser doesn't HTML5 video.

Informaţii revoltătoare vin din judeţul Dolj unde laboratoarele spitalelor care prelucrează teste pentru Covid au refuzat să primească probele pacienţilor.

S-a dovedit apoi că acolo se făceau de fapt teste pentru cei care doreau să meargă în vacanţă în străinătate, deşi urgenţele erau cu totul altele. Un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor a fost deschis la Parchet.

Faptele despre care vorbim se petrec încăpând din luna iunie şi au fost descoperite la spitalul de boli infecţioase şi cel clinic de urgenţă, ambele din Craiova. Acolo există aparate medicale de tip PCR, folosite la detectarea virusului Sars-Cov-2.

Doar că şefii ai acestor laboratoare au refuzat de mai multe ori să preia probele trimise de Direcţia de sănătate publică, pe motiv că ar avea în lucru teste pentru judeţele limitrofe.

În realitate însă, făceau teste pentru oameni care doreau să meargă în vacanţă. Grav este că, în aceste condiţii, nu s-au putut lua la timp măsuri de prevenţie, în lipsa unui rezultat care să confirme bolnavii de Covid.

Citește și
coronavirus
Coronavirus România, 24 august. 825 de cazuri noi. Un băiat de 18 ani din Galați a decedat

Deocamdată, Parchetul a anunţat că cercetările se desfăşoară în rem.

 

Sursa: StirilePROTV

Etichete: teste coronavirus

Dată publicare: 24-08-2020 13:14

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult