Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Mașinile electrice au făcut spectacol pe circuitul „Transilvania Motor Ring”

Your browser doesn't HTML5 video.

Mașinile electrice au făcut spectacol pe circuitul „Transilvania Motor Ring” din Mureș. Vehiculele s-au întrecut într-o cursă de rezistență de 24 de ore, dar și într-una de slalom. Piloții au vrut să promoveze raliurile prietenoase cu mediul.  

Pe pista de la Transilvania Motor Ring a fost prima dată când sunetul cauciucurilor s-a auzit mai tare decât cel al motoarelor pentru că la start erau doar mașini electrice.

Rafael de Mestre, organizator: „Ideea este să arătăm că este posibil să faci slalom cu viteză și să te bucuri de accelerația instantă a mașinilor electrice.”

Piloții au vrut să demostreze că și mașinile electrice se pot comporta ca unele clasice. Dar concursul este mai ales de rezistență. Regulile sunt dure, iar mașinile trebuie să meargă pe circuit 24 de ore. Într-o echipă de anduranță trebuie să fie cel puțin patru șoferi.

Daniel Medvedeu, pilot: „Avem deja trei ani de când participăm la competiția mașinilor electrice. E cu totul altceva comparativ cu mașina tehnică.”

Citește și
autobuz pe hidrogen
Vehiculele nepoluante câștigă teren. România va extinde rețeaua pentru mașini electrice și va comanda trenuri pe hidrogen

Cei care au ajuns aici au aflat și secretele mașinilor electrice cu avantajele și dezavantajele lor.

Pilot: „Este o senzație interesantă. Are o acelerație foarte brutală, dar și virajele sunt foarte interesante. În momentul de față am diesel, dar următoarea mașină mai mult ca sigur va fi una electrică.”

Competiția a fost organizată prima dată în 2013 . După mai multe țări europene a ajuns și la noi. Însă România este codașă la dezvoltarea pieței mașinilor electrice, în special la capitolul reţele de încărcare.

Sursa: StirilePROTV

Etichete: diesel

Dată publicare: 03-07-2022 20:07

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult