Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ministrul Agriculturii: Produsele procesate ar putea fi scoase de pe lista alimentelor care au fost interzise la export

Ministrul Agriculturii: Produsele procesate ar putea fi scoase de pe lista alimentelor care au fost interzise la export

”O să corectăm partea această din ordonanţă (Ordonanţa militară nr.8), putem modifica anexa, dacă efectul nu este cel scontat. Noi am stopat ţară”, a explicat Oros.

Ce produse procesate sunt vizate

Punctul 11 din Anexa 2 a Ordonanţei Militare (OM) nr.8 din 9.04.2020 conţine ”produse de brutărie, de patiserie, de biscuiţi, chiar cu adaos de cacao; ostii, caşete goale de tipul celor utilizate pentru medicamente, vafe cu capac, paste uscate din făină, din amidon, sau din fecule în foi şi produse similare - cod tarifar 1905”.

Firmele afectate ar putea fi despăgubite

Ministrul a precizat că firmele afectate de interzicerea exportului de cereale ar putea fi despăgubite.

”Cu siguranţă că unii agenţi economici au fost afectaţi, mai ales traderii. Ne interesează şi acest lucru, dar în primul rând ne interesează să fim siguri că există alimente de bază în România. Pe cei care au fost afectaţi o să încercăm să-i despăgubim”, a afirmat Oros.

Citește și
Persoane varstnice traverseaza o strada din Brasov, in intervalul 11-13
Românii continuă să iasă cu miile pe străzi în week-end. Ce explicaţii găsesc

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat joi că în perioada stării de urgenţă se va suspenda exportul pentru mai multe produse agroalimentare, precum grâu, orz, ovăz, porumb, orez, făină de grâu, soia, ulei de seminţe şi zahăr.

 

 

Sursa: C.A., Agerpres

Etichete: oros

Dată publicare: 11-04-2020 19:56

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult