Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Numărul românilor care se vaccinează se prăbușește. Doar 80.000 s-au imunizat în ultimele 24 de ore

Doar 80.000 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore, din care aproape 49.000 cu prima doză. Numărul persoanelor care au ales să se imunizeze împotriva Covid-19 s-a prăbușit practic cu 50% față de acum o săptămână.

În ultimele 24 de ore s-au vaccinat 80.180 de persoane, din care 48.985 cu prima doză, 12.655 cu doza a doua și 18.540 cu a treia doză, potrivit datelor CNCAV.

Numărul total al românilor care s-au vaccinat cu schema completă a ajuns astfel la 6.334.747 de persoane, care reprezintă circa 33% din populația țării. Procentul este unul foarte redus, în condițiile în care Covid-19 face ravagii în rândul celorlalți 64% nevaccinați, România aflându-se pe primul loc în lume la rata mortalității.

Cu o zi înainte, doar 65.169 de persone s-au vaccinat împotriva bolii, aproape jumătate față de săptămâna trecută, când 120.000 de români se prezentau zilnic la centrele de vaccinare.

Citește și
Viceprimarul comunei Drânceni, Lucian Lăcătuşu
Semne de întrebare după moartea unui viceprimar din Vaslui. Avea Covid-19, figura ca vaccinat, dar în realitate nu ar fi fost

Până la această dată, 7.053.833 de persoane s-au vaccinat cu cel puțin o doză.

 

Sursa: StirilePROTV

Etichete: romani

Dată publicare: 01-11-2021 18:05

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult