O cisternă încărcată cu motorină a luat foc, la rampa unei rafinării din Ploieşti
Your browser doesn't HTML5 video.
Focul a cuprins în scurt timp întreaga încărcătură. Pericolul a fost uriaş pentru că în imediata apropiere se aflau mai multe rezervoare pline cu combustibil.
Cisterna care s-a aprins era încărcată cu 14 tone de motorină. Încă nu se ştie exact ce anume a declanşat incendiul. Martorii spun că la scurt timp după izbucnirea flăcărilor s-au auzit şi câteva bubuituri. Un fum negru şi gros se putea zări de la depărtare. Cristian Romica, martor: „Flacăra, fum negru. Au ars două cisterne, cred. Pericol. Erau maşini la încărcat şi erau şi aşteptau la încărcat şi în curte”. Când s-a declanşat incendiul, în rampa auto se aflau mai multe cisterne ce aşteptau să fie încărcate. Toate au fost scoase în mare grabă. Sirenele echipajelor de urgenţă s-au auzit în scurt timp. 34 de pompieri cu 5 autospeciale, dar şi câteva ambulanţe au fost trimise în zonă. Până la sosirea lor, serviciul de pompieri al rafinăriei a mai domolit vâlvătaia. Colonel Dumitru Elisei, prim adjunct al ISU Prahova: „Eforturile s-au concentrat atât pe stingerea incendiului, cât şi pe protecţia zonei imediat învecinate, deoarece la o depărtare nu mare erau rezervoare cu benzină şi motorină. Iniţial, a fost risc de propagare şi la vecinătăţi la aceste rezervoare”. Reprezentanţii rafinăriei au anunţat, marți la amiază, că situaţia este este sub control şi se va trece la cercetarea evenimentelor.